CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursuri și mesaje

Declarația de presă a Președintei Maia Sandu după întrevederea cu Președintele Confederației Elvețiene, Ignazio Cassis

Domnule Președinte Cassis, Mă bucur să vă salut în această vizită de lucru, care marchează o premieră istorică în relațiile dintre țările noastre. Este pentru prima oară când un Președinte al Confederației Elvețiene vizitează Republica Moldova. E simbolic că acest lucru se întâmplă în anul în care marcăm 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Moldova și Elveția.

Declarația de presă a Președintei Maia Sandu după întrevederea cu Secretarul de Stat al Statelor Unite ale Americii, Antony J. Blinken

Domnule Secretar de Stat, vă salut la Chișinău. Pe 18 februarie, doar două săptămâni în urmă, am împlinit 30 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii. Pe parcursul a trei decenii, SUA ne-a susținut în efortul nostru de consolidare a societății și a economiei, de construire a unui stat democratic, unde fiecare cetățean poate fi și gândi liber.