CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursuri și mesaje

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Kazahstan, Nursultan Nazarbayev

„Cu prilejul zilei Dumneavoastră de naștere, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez cele mai cordiale felicitări, împreună cu sincere urări de sănătate, bunăstare și fericire personală. Doresc să folosesc această frumoasă ocazie pentru a menționa cu satisfacție bunele relații de prietenie și colaborare reciproc avantajoasă, care există între Republica Moldova și Republica Kazahstan, și a-mi exprima convingerea că ele vor cunoaște și pe viitor o evoluție ascendentă, spre binele ambelor țări și popoare”.

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Statelor Unite ale Americii, Barack Obama

„Profit de această frumoasă ocazie pentru a menționa cu satisfacție că, pe parcursul ultimilor ani, raporturile bilaterale dintre țările noastre au cunoscut o dinamică ascendentă, Republica Moldova beneficiind de susţinerea constantă a Statelor Unite în realizarea obiectivului său strategic de integrare europeană, fapt pentru care țin să-mi exprim profunda gratitudine”.

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Belarus, Alexandr Lukașenko

„Am certitudinea că tradiționalele relații de prietenie dintre popoarele noastre vor deschide noi perspective pentru extinderea și aprofundarea colaborării reciproc avantajoase în cele mai diverse domenii. Sunt sincer convins că, în cadrul apropiatei vizite oficiale pe care o veți efectua în Republica Moldova, vom identifica modalități concrete de valorificare a vastului potențial al bunelor relații existente între țările noastre.”

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Republicii Armenia, Serzh Sargsyan

„Profit de această frumoasă ocazie pentru a-mi exprima ferma convingere că relaţiile de prietenie şi colaborare reciproc avantajoasă dintre Republica Moldova şi Republica Armenia vor continua să se dezvolte şi să se consolideze, în beneficiul ambelor ţări şi popoare. Dorindu-Vă multă sănătate şi noi realizări în activitate, iar familiei Dumneavoastră – fericire şi prosperare, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații”.

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Turkmenistanului, Gurbanguly Berdimuhamedov

„Am convingerea că relațiile de prietenie şi colaborare reciproc avantajoasă dintre Republica Moldova și Turkmenistan vor cunoaște și pe viitor o dezvoltare și o consolidare continuă, în beneficiul ambelor ţări şi popoare. Dorindu-Vă multă sănătate şi noi realizări în activitate, iar familiei Dumneavoastră – fericire şi prosperare, Vă rog să acceptați, Excelență, asigurarea distinsei mele considerații”.

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti secretarului general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland

„Vă doresc să dispuneţi de forţa necesară şi să aveţi mult noroc în îndeplinirea înaltelor responsabilităţi ce Vă revin. Consiliul Europei este un partener important al Republicii Moldova şi un mare susţinător al procesului de reforme, prin proiecte comune, în special prin Planul de Acţiuni pentru sprijinirea reformelor democratice în Republica Moldova”.