CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Timofti a avut o întrevedere cu președintele Senatului României și vicepreședintele Camerei Deputaților

Președintele Republicii Moldova, domnul Nicolae Timofti, a avut astăzi 17 februarie a.c., întrevederi cu președintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu și cu vicepreședintele Camerei Deputaților, domnul Florin Iordache.

În timpul discuțiilor președintele Timofti s-a pronunţat în favoarea intensificării contactelor pe linie parlamentară şi a mulţumit pentru susţinerea oferită de Parlamentul României proiectelor care vizează Republica Moldova.

În acelaşi timp, şeful statului şi-a exprimat speranţa că Republica Moldova va găsi o cale pentru a evita o nouă criză politica la etapa alegerii preşedintelui, la sfârşitul lunii martie, şi va continua reformele de pe agenda europeană.

De asemenea, Nicolae Timofti a menţionat că ţara noastră va îndeplini condiţiile României pentru obţinerea primei tranşe din împrumutul de 150 de milioane de euro, acordat de statul român, iar, în acest sens, la prima şedinţă a Parlamentului din sesiunea de primăvară va fi abordată problema vulnerabilităţilor din sistemul financiar bancar.

La rândul său, şeful Senatului român a declarat că România este interesată de stabilitatea și de menținerea cursului european al Republicii Moldova.
Călin Popescu Tăriceanu a mai spus că țara noastră trebuie să recupereze întârzierile înregistrate în implementarea Acordului de Asociere pentru a recăpăta susținerea și încrederea partenerilor externi de dezvoltare, a Fondul Monetar Internaţional şi a Comisiei Europene.

Vicepreşedintele Camerei Deputaţilor, domnul Florin Iordache l-a asigurat pe Nicolae Timofti că orice proiect care ţine de Republica Moldova va avea susţinere în Parlamentul României.

În discuţie au mai fost aduse proiectele de interconectare energetică, de pe agenda comună, şi posibilitatea lansării unui program de înfrăţire a localităţilor de pe ambele maluri ale Prutului.