CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Igor Dodon, președintele Republicii Moldova a avut o întîlnire neformală cu reprezentanţii societăţii civile din Transnistria

Întrevederea a avut loc în contextul dezvoltării ideii privind crearea unei Platforme de dialog social pentru împăcare şi conсiliere între cele două maluri ale Nistrului, idee, susţinută și de conducătorul  Bisericii Ortodoxe Ruse, Patriarhul Kiril, în cadrul întrevederii cu șeful statului, din martie, curent, la Moscova.

La eveniment au participat reprezentanţi ai societății civile, cercurilor de afaceri și autorităţilor locale din Transnistria. Cei prezenţi au discutat situaţia actuală cu privire la Transnistria, precum şi problemele cu caracter politic, economic şi social.

Locuitorii Transnistriei au susținut propunerea de a promova iniţiative constructive ce ţin de soluţionarea problemelor sociale, umanitare şi economice, cu care se confruntă cetăţenii de rînd şi oamenii de afaceri din Transnistria. În special este vorba despre chestiuni legate de cetățenie, evidența actelor de stare civilă, înlesniri la procurarea poliței de asigurare medicală ș.a.

“Subliniez importanţa acestei discuţii, deoarece a avut loc înainte de întrevederea pe care o voi avea curînd cu Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin cu care voi discuta şi probleme ce ţin de Transnistria”, a declarat Igor Dodon.

Președintele ţării le-a mulţumit participanţilor la întrevedere menţionînd că dialogul în acest format trebuie continuat, deoarece poartă un caracter reciproc util şi contribuie la sporirea nivelului de încredere şi înţelegere între cele două maluri ale Nistrului.