CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, la Conferința Profesională Anuală a Partenerilor Europeni Împotriva Corupției

Stimate domnule Președinte Bartkus,

stimați oaspeți, doamnelor și domnilor,

Mă bucur că putem găzdui în acest an la Chișinău Conferința anuală a Partenerilor Europeni Împotriva Corupției și a Rețelei Europene Anticorupție, în ciuda tuturor provocărilor cu care ne confruntăm la moment. Organizarea acestui eveniment important, anume în Republica Moldova, înseamnă mult pentru noi.

Prezența la Chișinău a oficialilor și practicienilor cu experiență în domeniul combaterii corupției din statele membre ale Consiliului Europei și ale Uniunii Europene este o oportunitate pentru noi toți, cei care suntem dedicați luptei împotriva corupției.

Vă mulțumesc că v-ați făcut timp pentru a veni în Moldova, pentru a ne împărtăși experiența dumneavoastră și pentru a discuta împreună provocările și preocupările noastre în ceea ce privește combaterea corupției. Noi avem multe provocări în acest domeniu, iar unele dintre ele trebuie rezolvate cât mai urgent.

Vreau să-i salut în mod special pe dl Stelzer, Decanul Academiei Internaționale Anticorupție, dl Kos, șeful Grupului de lucru pe Mită în Tranzacții Internaționale de Afaceri din cadrul OECD, dna Margarita Šniutytė-Daugėlienė, vicepreședinta EUROJUST, dl Krusna, Procuror european, EPPO, dna Juncher, secretar executiv al rețelei GRECO și dna Fenner, directoare executivă a Institutului de Guvernare din Basel. Mulțumim Agenției germane GIZ și UE, care au finanțat organizarea acestui eveniment la Chișinău.

Deși corupția este considerată o „crimă financiară”, impactul acesteia nu este doar de ordin financiar. În Moldova, corupția reprezintă o amenințare directă pentru securitatea statului. Ea amenință democrația noastră, pune în pericol integritatea teritorială a țării, bunăstarea și viața cetățenilor.

Moldova este supusă zilnic acestor manifestări ale corupției și ale războiului hibrid. Grupările corupte și criminale, conduse de oameni căutați de justiția din Moldova și care sunt sprijinite de Rusia, încearcă să submineze autoritățile de la Chișinău și să oprească eforturile noastre de a face ordine în sectorul justiției și a-i trage la răspundere pe cei care au furat de la cetățeni.

Aceste grupări au deturnat fonduri publice enorme din bugetul de stat, un exemplu grăitor fiind schema cunoscută drept frauda bancară în sumă de 12% din PIB; au spălat miliarde de dolari prin băncile moldovenești, cu participarea judecătorilor din țara noastră, în cadrul „laundromatului rusesc”, au comis și alte crime de acest gen.

Mai mult, acestea au preluat afaceri, au distrus afaceri de succes, au alungat din țară oameni de afaceri, aducând daune considerabile economiei, iar acum plătesc oameni pe care tot ei i-au sărăcit pentru a participa la proteste antiguvernamentale. Aceste grupări întrețin financiar resurse media care dezinformează oamenii despre ceea ce se întâmplă în țară și în regiune, promovează războiul și încearcă să creeze panică.

Corupții caută să se amestece și astăzi în funcționarea justiției, dorind să blocheze progresul pe cauzele care îi vizează direct. În trecut, acești oameni ne-au capturat statul, și-au infiltrat oamenii lor în instituții, au manipulat și au corupt oficiali și funcționari publici.

Aceste grupări corupte sunt încă influente, au resurse mari, încearcă să folosească în continuare oamenii loiali lor din sistem, sunt bine conectate și consiliate de avocați cu experiență. Ele vor să distrugă baza a ceea ce construim: un stat ce reprezintă voința poporului și nu a unor grupări de interese.

Recent, Guvernul SUA a adăugat câteva nume în lista persoanelor supuse sancțiunilor pentru implicarea lor în corupția sistemică din Moldova. În acest context, fac un apel către statele europene reprezentate în această sală să urmeze exemplul Statelor Unite și să sancționeze corupții care fură din banul public și pun în pericol stabilitatea și democrația țării noastre. Corupția nu cunoaște granițe. Este o problemă transnațională, o problemă comună. Și trebuie rezolvată prin eforturi comune.

Moldova se află în prima linie a acestor atacuri orchestrate de grupări corupte. Eu am fost aleasă în funcția de Președinte cu un mandat clar de la cetățeni ca, împreună, să punem capăt acestor practici de corupție - și suntem determinați să facem acest lucru. Dar avem nevoie de ajutor.

Avem nevoie de susținerea voastră concretă pentru a face față presiunilor tot mai puternice care vin din partea celor care simt tot mai aproape justiția, deci și pedeapsa.

Oamenii adunați în această sală au multă experiență în lupta împotriva corupției - în calitate de anchetatori, procurori, inspectori de integritate, experți în lupta împotriva corupției. Sunteți cu toții obișnuiți să lucrați în echipe de profesioniști.

Eu încurajez instituțiile anticorupție din Republica Moldova să stabilească legături strânse cu aceste echipe și cu toți cei aflați în această sală, pentru a crea conexiuni și a stabili legături de încredere, care sunt foarte importante pentru o colaborare eficientă.

-Dacă reprezentați o agenție de integritate, vă invit să lucrați îndeaproape cu colegii voștri din cadrul ANI, Autoritatea Națională de Integritate a Republicii Moldova.

-Dacă sunteți anchetator, Centrul Național Anticorupție are nevoie de ajutorul dumneavoastră pentru a avansa în anumite anchete de corupție mare și pentru a identifica activele furate din Moldova și transferate în țările dumneavoastră.

-Dacă sunteți procuror, avem nevoie de ajutorul vostru ca să lucrați alături de procurorii noștri anticorupție și să lucrați împreună pe cererile de la comisiile rogatorii.

-Vreau să mulțumesc colegilor din echipa EUROJUST, care și-a oferit deja asistența în acest sens și mă bucur să vă informez că, în curând, Republica Moldova va desemna un procuror de legătură la Haga.

-De asemenea, pentru procurori, vreau să menționez exemplul Franței, unde procurorii au lansat propriile anchete și dosare judiciare împotriva unor foști oficiali moldoveni corupți, considerând că spălarea banilor furați din bugetul țării noastre constituie o crimă care nu trebuie să rămână nepedepsită.

-Dacă sunteți reprezentantul unei agenții de recuperare a bunurilor, avem nevoie să susțineți Agenția de recuperare a bunurilor infracționale din Republica Moldova, ARBI. Să ne asigurăm că activele identificate în țările dumneavoastră sunt sechestrate la timp și sunt gestionate corespunzător.

Combaterea corupției este o prioritate pentru Republica Moldova. Pe 8 noiembrie, țara noastră a lansat grupul anticorupție din cadrul Summitului pentru democrație, inițiativa Președintelui SUA, Joe Biden. Constat cu satisfacție că mai multe țări și instituții reprezentate în această sală s-au alăturat grupului nostru. Îndemn și alte state să se alăture apelului de a investiga împreună cazurile de corupție mare și de a colabora la recuperarea bunurilor furate din țări cu instituții și democrații fragile.

Aseară am revenit de la Paris, unde am participat, alături de Președintele Macron, la cea de-a treia ediție a Platformei de Sprijin pentru Moldova. Am simțit multă încredere, am văzut o voință clară din partea tuturor partenerilor, prietenilor noștri de a ajuta Republica Moldova sincer și concret. Combaterea corupției, consolidarea capacității și independenței instituțiilor de prevenire și combatere a corupției este o prioritate-cheie în lupta pentru consolidarea democrației, dezvoltarea economică și menținerea țării de partea lumii libere.

Prezența dumneavoastră astăzi, aici, e o confirmare a acestui spirit, o dovadă în plus pe care o primim zi de zi de la partenerii noștri internaționali, de la prietenii noștri. În timpurile dificile pe care le trăim, avem nevoie de speranță că schimbările reale sunt posibile. Și fiecare dintre voi ne poate ajuta să câștigăm lupta împotriva corupției în Moldova.

Vă mulțumesc.