CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintelui Republicii Moldova, Maia Sandu, în cadrul Conferinței online „Recuperarea economică în post-pandemie: realități și perspective”, dedicată celei de-a 30-ea aniversări de la crearea Băncii Naționale a Moldovei

Bună ziua stimate domnule guvernator al Băncii Naționale a Moldovei,

Onorată asistență,

Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră, chiar și în acest format online, la Conferința „Recuperarea economică în post-pandemie: realități și perspective”, dedicată celei de-a 30-a aniversări a Băncii Naționale a Moldovei.

Banca Națională este una dintre primele instituții ale statului Republica Moldova – o instituție-cheie, creată încă până la declararea independenței țării noastre, prin decretul Președintelui Mircea Snegur din 4 iunie 1991.

În 2021, ziua de 4 iunie este un prilej de a face o incursiune în trecut, dar mai ales un prilej de a ne gândi la provocările viitorului.

Sistemul bancar din Republica Moldova, împreună cu Banca Națională, a trecut prin multe etape dificile. Perioade de inflație și de hiperinflație, de câștigare și de pierdere a încrederii oamenilor față de moneda națională și față de bănci în general, perioade de creșteri și stagnări. Etape cu probleme de sistem și etape în care economia, dar și BNM, au trebuit să genereze noi abordări, strategii și instrumente care să sigure funcționarea statului.

Cea mai neagră perioadă a sistemului bancar a fost cea a furtului bancar și a spălătoriei miliardului, și este o perioadă din care cu toții ne-am ales cu consecințe grave, consecințe pe care o să le suportăm încă mulți ani înainte.

Contextul în care ne aflăm astăzi și în care se ține inclusiv acest eveniment este, la fel, unul critic. Ne confruntăm din nou cu o criză globală - de ordin sanitar, economic, financiar și social. Un fenomen ce ne obligă pe toți - instituțiile statului și întreaga societate - să dăm dovadă de perseverență și să ne angajăm într-un proces de căutare. Un proces în care să căutăm și să găsim soluțiile potrivite pentru depășirea acestei crize.

Este nevoie de consolidarea eforturilor și de solidaritate internă între diverse sectoare sociale și economice pentru a atenua efectele crizei și pentru a identifica oportunități noi de creștere și de dezvoltare. Iar sectorul bancar mereu a fost privit ca un partener ce are potențial, inclusiv financiar, ca să ajute alte sectoare, oamenii de afaceri și familii ca să reușească împreună.

Spun asta, deoarece perioada pandemică a direcționat atenția și așteptările nu doar către guverne, care în cele mai dese cazuri au eșuat să ofere suficient sprijin societății sau mediului de afaceri, oamenilor nevoiași și celor care și-au pierdut activitățile sau locurile de muncă. Oamenii și afacerile și-au pus speranța și în băncile centrale și comerciale, fiind în căutarea de finanțări și resurse mai accesibile pentru a depăși această perioadă de incertitudine.

Mai multe bănci centrale și instituții bancare au transmis mesaje încurajatoare și coerente, unele chiar au oferit pachete financiare importante mediului de afaceri. Altele au mers în întâmpinare prin reeșalonarea achitării creditelor anterioare sau prin restructurarea datoriilor în condiții de dobânzi mult mai suportabile. Poziția activă a unei bănci centrale, mesajele de politici monetare și rata dobânzilor sunt extrem de importante pentru perioada de recuperare economică.

Pentru că eforturile de supraviețuire a oamenilor de afaceri, în încercarea de a-și menține și susține activitățile și angajații, nu sunt suficiente. Este nevoie de  efort comun, coerent, clar pentru toți și aplicat în măsura în care să dea siguranță și certitudine că știm ce și cum facem.

Stimați prieteni,

Realitățile acestei perioade sunt apăsătoare: afaceri oprite, șomaj în creștere, sărăcia care captează tot mai multă lume, inclusiv tineri. Sistemul medical este epuizat, spațiul fiscal limitat pentru a interveni imediat și cu impact, dereglarea canalelor de aprovizionare cu materie primă și creșterea costurilor, iar în cele din urmă exporturi în descreștere și prețuri în creștere - toate acestea sunt realitate.

Dar există și cazuri de unde putem învăța și prelua din experiență bună. Există formule prin care, cu pachete financiare relativ mici, se poate obține un efect multiplicator financiar prin care mai mulți să beneficieze de suport și de grijă.

Fonduri de garantare, fonduri de subvenționare a dobânzilor, alte forme de intervenție financiară care trebuie să fie încurajate de o bancă centrală și promovate de guvern, pentru ca instituțiile bancare să poate pune aceste mijloace la dispoziția economiei. În cazul Republicii Moldova sunt excese de zeci de miliarde de lei în băncile comerciale, care pot și trebuie puse să lucreze nu doar pentru finanțarea deficitului bugetar al guvernului.

Am obținut deschidere enormă din partea partenerilor de dezvoltare. Avem vești bune și planuri de recuperare economică post-covid susținute de parteneri. Inclusiv, în aceste zile, am primit susținerea UE în forma unui Program de recuperare economică pentru următorii trei ani, cu un pachet financiar de 600 de milioane euro. Este un semnal foarte bun și suntem siguri că acest semnal va fi urmat și de alți parteneri de dezvoltare. Acum e nevoie de un Parlament și de un Guvern cu oameni competenți, cu oameni onești, cu un program pro-reformă, ca să putem să punem în aplicare aceste planuri. Iar susținerea, în acest caz, va crește și mai mult, așa cum am spus, deoarece contăm și pe alți parteneri de dezvoltare.

Domeniile vizate în dialog cu partenerii de dezvoltare, pornind de la prioritățile noastre interne, țin de reforma justiției, de măsurile anticorupție și BNM știe foarte bine cât de necesară este reforma justiției pentru că de-a lungul timpului a fost împiedicată să aplice corect politicile și instrumentele sale din cauza unor decizii ilegale date de către sistemul judecătoresc. Ar trebui să existe și sper că există sprijin și consens pentru reformele majore pe care trebuie să le facem în următoarele luni și următorii ani.

De rând cu partenerii externi și resurse bugetare, ne dorim participarea băncilor din RM în proiectele de infrastructură națională, în proiectele la nivel de municipii și comunități. Formulele de finanțare, inclusiv prin emiterea de obligațiuni, sunt acum în regim de testare. Vrem să testăm mai multe instrumente, vrem să asigurăm acces la finanțare ieftină și pentru întreprinderile mici și pentru întreprinderile mari. Avem nevoie de deschidere și implicare din partea instituțiilor bancare.

30 de ani este o perioadă importantă, dar este totuși doar un început. Vreau să cred, sau să sper, că instituția BNM va face față tuturor situațiilor și provocărilor timpului, crizelor și altor situații de forță majoră. Unde va trebui - va avea susținerea necesară pentru îmbunătățirea cadrului legislativ în maniera în care independența instituției să fie asigurată. Doar așa BNM a Republicii Moldova va reuși să se impună ca o instituție credibilă și eficientă pe intern și pe extern.

Vă urez în continuare discuții foarte utile.