CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintelui Republicii Moldova, domnul Igor Dodon, cu ocazia Sărbătorii HANUKA

M E S A J

cu ocazia Sărbătorii HANUKA

 

 

Stimați membri ai comunității evreiești,

 

Vă adresez cele mai calde felicitări cu prilejul Sărbătorii de suflet a întregului popor iudaic, Hanuka, împreună cu urări de pace, bunăstare și prosperitate.

Sărbătoarea Luminilor este un adevărat motiv de bucurie pentru toți credincioșii. Instituită pentru a slăvi și a reaminti de purificarea templului, sfințirea altarului și miracolul candelabrului sfânt, Hanuka vine să îndrepte gândurile spre cele sacre.

Arderea continuă, timp de opt zile, a luminii divine a marcat, acum mai bine de două milenii, triumful asupra tuturor tentativelor de distrugere a religiei evreiești și reprezintă, astăzi, legământul dintre poporul ales și Dumnezeu.

De Hanuka, în sinagogi, în case și în inimi, arde lumina recunoștinței, a iubirii și a încrederii în protecția divină.

Împărtășesc cu Dumneavoastră bucuria evenimentului, dorindu-Vă Sărbători Fericite și La Mulți Ani!