CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul președintelui Nicolae Timofti cu ocazia Zilei Europei

Stimaţi concetăţeni, 

Ziua Europei este un prilej pentru cetățenii țării noastre de a celebra libertatea, pacea, toleranța și unitatea în diversitate. Sunt valori care reprezintă pietrele de temelie ale Europei Unite. 

Acum jumătate de secol, după terminarea celui de-al doilea război mondial, liderii europeni au propus edificarea unei construcții politice care să asigure pacea pe bătrânul continent. 

Datorită acelor politicieni vizionari și ale cetățenilor europeni, astăzi peste jumătate de miliard de oameni din 27 de state ale Uniunii Europene beneficiază de privilegiul de a trăi într-un spațiu al siguranței și prosperității, unde sunt respectate drepturile și libertățile omului. 

Republica Moldova s-a angajat pe calea integrării europene. Este un proiect de anvergură, care ne permite să privim cu încredere în viitor. 

Clasa politică din Republica Moldova, care are mandatul alegătorilor în urma unui scrutin democratic și liber, şi-a asumat acest deziderat. Îmi exprim încrederea că liderii partidelor antrenați în procesul de constituire a unei noi majorități parlamentare vor găsi compromisul necesar pentru învestirea unui nou Guvern, care să continue parcursul european al țării noastre. Republica Moldova are vocaţie europeană, iar realizarea acestui scop va permite oamenilor să trăiască în democraţie şi prosperitate. 

Alinierea la valorile și standardele Uniunii Europene este un proces vital pentru modernizarea țării noastre și nu are alternativă. Reformele trebuie implementate nu pentru a impresiona partenerii noștri europeni, ci pentru a asigura buna funcționare a instituțiilor statului, în interesul cetățenilor Republicii Moldova. Trebuie să construim Europa la noi acasă. 

Îndemnul meu către Dumneavoastră este ca, indiferent de opțiunile politice sau de apartenența etnică, să punem umărul cu toții pentru a duce la îndeplinire acest proiect. Coeziunea națională în jurul ideii integrării europene ne va permite să avansăm spre un viitor mai bun. 

Procesul de modernizare a Republicii Moldova are loc în condițiile sprijinului politic și a asistenței de care beneficiază țara noastră din partea instituţiilor europene şi statelor membre ale Uniunii Europene, fapt pentru care le mulțumim partenerilor noștri europeni. 

Suntem conștienți de faptul că evoluția relației cu Uniunea Europeană depinde în mod direct de ritmul în care vom implementa reformele democratice și vom combate corupția. 

Realizarea angajamentelor luate în cadrul Parteneriatului Estic ne va permite să semnăm Acordul de Asociere și Acordul de Liber Schimb cu Uniunea Europeană. 

Dragi prieteni, 

Sunt bucuros că în acest an sărbătorirea Zilei Europei are loc la Chişinău şi Tiraspol. Cetățenii de pe ambele maluri ale Nistrului au posibilitatea să se informeze despre realitățile din spațiul comunitar, și să afle care sunt realizările statelor care au aderat la Uniune. Aceste acțiuni vor reconfirma aspiraţia Republicii Moldova de a face parte din marea familie europeană. 

Ziua Europei este marcată în țările Uniunii Europene anual pe data de 9 mai. Consider că este oportună o decizie a autorităților Republicii Moldova de a marca această zi începând cu anul viitor anume pe data de 9 mai, alături de celelalte națiuni europene. 

Ziua Europei poate fi, şi sper că va deveni, pentru poporul Republicii Moldova o zi a încrederii în viitor. Oricât de grea ar fi calea edificării unei societăți democratice, sunt convins că nu vom reveni la trecut. Republica Moldova a păşit ireversibil pe calea viitorului european. 

La mulți ani, Europa!