Președinția Republicii Moldova
Ieri am oferit diplome și i-am felicitat pe cei 57 de copii care au luat doar note de 10 la Bacalaureat. M-am bucurat pentru succesul lor remarcabil, ne-am bucurat împreună cu părinții lor, pe a căror umeri poate crește succesul copiilor.
Și, azi dimineața venind la acest eveniment de comemorare a victimilor celei mai mari operațiuni de deportare de pe meleagurile noastre, mi-am imaginat cum era să trăiești într-o lume în care asemenea copii, familiile lor, cei mai buni oameni din societate, într-o noapte ar fi fost încărcați în vagoane și duși în Siberia.
În baza unor liste. Oameni care își duceau traiul demn, pașnic în casele lor, în satele lor, au fost ridicați în toiul nopții de soldați și duși la mii de kilometri de meleagul natal.
Atât valora viața pentru un regim totalitar - un nume pe o listă. Copii mici, care încă nici nu știau să vorbească, femei însărcinate, dar și cei mai de seamă membri ai comunităților, toți au fost numiți „dușmani ai poporului”.
În operațiunea „SUD” (IUG), care a început în noaptea din 5 spre 6 iulie, au fost deportate de pe meleagurile noastre peste 35 de mii de oameni.
E ca și cum peste noapte toți oamenii din localitățile Costești, Congaz și Cărpineni - 3 cele mai mari sate din Moldova - ar fi fost scoși din casele lor și ar fi dispărut. Peste 8 mii de bărbați, peste 14 mii de femei, aproximativ 12 mii de copii. Aceste cifre pentru noi nu sunt doar liste. Sunt destine, sunt vieți distruse și traume pentru întreg poporul nostru.
Poate pentru unii aceste lucruri sunt greu de imaginat azi. Dar bunicii, părinții, familiile noastre le-au trăit. Din toate etniile. Etnia nu a contat, nici limba vorbită, nici faptul că toți acești oameni erau nevinovați.
Din păcate, asemenea lucruri greu de imaginat se întâmplă și azi, după ce Rusia a pornit un război inuman în țara vecină, Ucraina. Aproape 2 mii de copii au fost răniți sau uciși, iar peste 20 de mii au fost separați de familiile lor și duși nu se știe unde. Războiul își arată fața hidoasă în fiecare zi și doar curajul poporului ucrainean ține războiul departe de Moldova, departe de restul Europei.
Noi nu vrem război. Moldovenii niciodată nu au vrut război. Iar cei care au cunoscut teroarea acelor timpuri abia își rețin lacrimile când vorbesc despre suferințele prin care au trecut.
Să le onorăm memoria, să le cinstim numele și să ne aducem aminte de ei așa cum erau - plini de omenie, cu frică de Dumnezeu, înrădăcinați în neam și cu mare dragoste de viață.
Noi nu am ales să fim deportați. Nimeni nu ne-a întrebat. Nu am ales să fim înfometați, uciși, trimiși la război. Neamul nostru a sângerat în timp ce alții ne decideau soarta.
Și chiar dacă nu putem schimba trecutul, avem datoria să-l cunoaștem. Să nu uităm niciodată ororile lui și să ne asigurăm că niciodată țara noastră nu va mai trece printr-o asemenea teroare.
Avem datoria să ne punem țara la adăpost. Să onorăm sacrificiile înaintașilor noștri, care au rămas întotdeauna demni și drepți.
Să prețuim libertatea câștigată. Amintindu-ne de durerea prin care a trecut poporul nostru, să apărăm libertatea de a alege pentru noi, libertatea de a trăi într-o țară în care niciodată să nu fie ridicați noaptea, cu pușca la tâmplă, copii, mame, tați, bătrâni. Pacea și libertatea de a ne trăi viața în casele noastre în liniștite - este obiectivul nostru cel mai de preț, dar și datoria care trebuie să ne lege pe toți. Noi alegem pacea pentru toți copiii Moldovei.
În aceste zile, vă îndemn să mergeți la expoziția-muzeu din Piața Marii Adunări Naționale care onorează memoria victimilor deportărilor.
Puteți vedea condițiile în care au fost deportate familiile noastre, auzi înregistrări audio și găsi în Cartea Memoriei persoanele care au avut de suferit.
