CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintei Maia Sandu la Congresul Diasporei 2023

Dragi cetățeni din diasporă, bine ați revenit acasă! 

August este perioada cu cele mai mari pentru marea majoritate a familiilor din țara noastră. Este luna în care localitățile sunt din nou pline de oameni, de copii, de mese întinse în jurul cărora se adună familiile noastre.

Dacă în alte țări, luna august este perioada concediilor, pentru noi luna august este perioada revederilor, este perioada în care multe dintre familiile noastre sunt din nou împreună, sunt din nou întregi. Luna august, este probabil cea mai îndrăgită de bunicii noștri  pentru că ei reușesc să-și vadă nepoții față în față, nu virtual. 

Vă mulțumesc că faceți în fiecare august Moldova întreagă și plină de bucurii. Vă mulțumesc pentru că în timpul anului continuați să-i ajutați pe cei de acasă. Vă mulțumesc că țineți Moldova în suflet, acolo unde sunteți, pentru că o promovați prin faptul că sunteți gospodari și corecți, dar și prin faptul că chiar și de acolo de departe, reușiți să vă implicați în viața Republicii Moldova. 

Știu că anul acesta a fost mai dificil să ajungeți acasă, din cauza insuficienței numărului de zboruri. Mai întâi ne-am confruntat cu problema pandemie, care a complicat această situație, după care s-a început războiul Rusiei în Ucraina, au apărut probleme de securitate mai mari și problema revenirii acasă sau a numărului suficient de curse aeriene către Chișinău a devenit una foarte și foarte complicată. Vreau să știți că autoritățile, Guvernul știe de această problemă, lucrează insistent, noi discutăm practic săptămânal această problemă. Din păcare eforturile noastre de până acum nu au dat încă suficiente rezultate, dar este un subiect pe agendă și sperăm să reușim să asigurăm cât mai multe zboruri. Să știți că ținem cont de numărul moldovenilor în fiecare țară și încercăm să prioritizăm rezolvarea acestei probleme, pornind de la necesitățile cele mai mai, de acolo de unde cei mai mulți moldoveni călătoresc acasă și înapoi.   

Anul trecut, la Congresul Diasporei, am vorbit despre mai multe lucruri. Pe unele dintre ele am reușit să înregistrăm progrese,  pe multe dintre ele încă avem de lucrat. Sunt instituții ale statului care s-au descurcat mai bine și sunt instituții ale statului de la care aștept o implicare mai serioasă și rezultate mai bune pentru a rezolva problemele pe care le-ați abordat dumneavoastră la congresele precedente. Sunt sigură că vom avea discuții în aceste 2 zile pe subiectele de pe agenda dumneavoastră. 

Vreau să încep cu serviciile consulare și vreau să spun că în acest an, de când ne-am văzut ultima dată, Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a făcut progrese și a reușit să rezolve anumite probleme, pe care le-ați abordat dumneavoastră anterior.  

Așa cum știți, de la 1 ianuarie 2023, taxele consulare s-au redus cu 50% și mă bucur că avem un angajament realizat aici. Doresc să subliniez că taxa consulară pentru înnoirea pașaportului pentru minori a fost exclusă. Noi ne dorim ca toți copiii care se nasc în familiile noastre peste hotare să aibă pașaportul Republicii Moldova - acesta nu este doar  un act de identitate, dar și o legătură simbolică și emoțională cu patria, cu Republica Moldova.

De asemenea, acum dvs puteți să optați pentru mai multe instrumente de plată a taxelor consulare, iar sistemul unic de programări online este în implementare în mai multe ambasade și  misiuni diplomatice în oficiilor noastre consulare. Sunt sigură că astăzi o să ne spuneți care este experiența dumneavoastră recentă ca să putem să o îmbunătățim.  

Pe parcursul anului 2022 au fost consolidate oficiile din Paris, Londra și Berlin, ceea ce a permis sporirea considerabilă a numărului de servicii consulare prestate în aceste țării. Tot la categoria serviciilor de documentare prestate în afara țării, menționez efortul Agenției pentru Servici Publice (ASP) care a efectuat câteva misiuni - în SUA, Canada, Federația Rusă și Italia, în cadrul cărora a fost procesat un număr record de cereri din partea dvs.   

Un subiect important la care putem raporta progrese este tot ceea ce presupune procesul de digitalizare și de obținere mai rapidă a actelor necesare. Semnătura electronică este acum disponibilă ca serviciu consular - fără nicio taxă consulară. Această semnătură electronică ne permite să îmbunătățim, să facilităm interacțiunea cu statul, fie dacă vreți să solicitați acte la distanță, dacă vreți să accesați date personale, dacă vreți împuterniciți alte persoane să vă reprezinte în raport cu persoane juridice sau cu statul - cu puterea legală a unei procuri sau deschiderea unui SRL sau depunerea rapoartelor financiare. Toate aceste lucruri se pot face mult mai simplu și mai repede folosind această semnătură electronică. 

Este posibilă deja solicitarea actelor cu livrarea acestora la domiciliu prin serviciul MDelivery, peste hotare. Unele dintre aceste acte livrate astfel și doar pentru deținătorii semnăturii electronice. 

De aceea, vă încurajez, acum că sunteți în vacanță, să solicitați semnătura electronică, iar dacă sunteți peste hotare - să mergeți la oficiile noastre consulare pentru a obține această semnătură.    

Acești pași sunt un început, cu siguranță mai sunt multe lucruri pe care trebuie să la face pentru a face mai ușoară și mai comodă interacțiunea dumneavoastră cu statul Republica Moldova. Este important ca să cunoaștem despre aceste posibilități și este de datoria statului, datoria instituțiilor statului să promoveza aceste informații, dar e și rugămintea noastră, atunci când aflați despre aceste posibilități, care să îmbunătățească experiența cetățenilor noștri din diasporă în relația cu statul Republica Moldova, să le vorbiți celor cu care comunicați: prietenilor, rudelor, comunităților în care sunteți. Pentru ca noi ne dorim ca cât mai mulți oameni să poată beneficia de aceste noi posibilități.  

Acordurile de protecție socială - dumneavoastră știți mai bine decât mine cât de important este să avem aceste acorduri de protecție socială cu țările în care dvs. ați muncit și de unde trebuie să primiți o pensie, când va veni timpul potrivit. Noi am făcut eforturi în trecut și continuăm să facem aceste eforturi. E foarte important pentru noi ca stagiile dumneavoastră de muncă să fie luate în calcul și pensia dumneavoastră să reflecte toată perioada în care ați lucrat legal și ați contribuit, indiferent dacă vorbim de Republica Moldova sau de altă țară în care sunteți sau ați fost. Suplimentar acordurilor în materie de protecție socială semnate anterior, de exemplu, cu Italia în iunie 2021, cu Grecia în septembrie 2021 și cu Spania în iulie 2022. Au fost încheiate negocierile cu Letonia și sunt la o etapă avansată cele cu Elveția. De asemenea, continuăm procesul de consultări cu Franța și Canada. În vizita mea recentă în Canada am abordat acest subiect ca unul prioritar. 

O altă realizare ține de noul Acord cu Uniunea Europeană pe tarifele roaming. După cum știți, sper că cunoașteți, în 2023 am reușit să semnăm cu Uniunea Europeană acordul de liberalizare a roamingului și, începând cu 1 ianuarie 2024, tarifele vor începe să scadă. De acest lucru vor beneficia foarte mulți dintre concetățenii noștri de peste hotare, care lucrează în statele UE. 

Un alt lucru important ține de alegeri și de asigurarea unor condiții mai bune pentru cetățenii noștri din afara țării ca să poată participa la procesele electorale din Republica Moldova. Dumneavoastră cunoașteți care este rolul diasporei în păstrarea cursului democratic de dezvoltare al Republicii Moldova și cât de mare este aportul diasporei în păstrarea cursului de integrare europeană a Republicii Moldova. Noi avem ca sarcină prioritară să aducem cât mai repede Uniunea Europeană la noi acasă, pentru că în primul rând, Uniunea Europeană este în primul rând un proiect de pace, iar noi vrem cu toții să trăim în pace. Uniunea Europeană este un proiect al democrației, al respectării drepturilor tuturor cetățenilor. Uniunea Europeană este un proiect de bunăstare și acesta este singura cale, în acest context dificil din regiune, pentru ca Republica Moldova să reușească să rămână parte a lumii libere și să reușească să crească condițiile de viață pentru cetățenii săi. 

A fost adoptat un Codul electoral, care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2023 și în această formulă, Codul Electoral oferă posibilitatea, în anumite cazuri, stabilite de Comisia Electorală Centrală (CEC), pentru organizarea votării pe parcursul a două zile. Acolo unde sunt întrunite anumite condiții. De asemenea, în Codul Electoral este consolidat dreptul cetățenilor să voteze și cu pașapoarte expirate. Pentru că indiferent dacă pașaportul este expirat sau nu, cei care dețin aceste pașapoarte sunt cetățenii ai Republicii Moldova și au dreptul de vot, consfințit în Constituție. Pentru a evita tot felul de interpretări așa cum am văzut în trecut, am scris acest lucru în lege.  De asemenea, CEC a oferit posibilitatea deschiderii secțiilor de vot în străinătate nu doar pe lângă misiunile diplomatice și oficiile consulare, dar și pentru anumite localități, dacă se constată că acolo se află temporar sau domiciliază permanent cel puțin 500 de alegători, cetățeni ai Republicii Moldova. 

O altă problemă întâmpinată anterior era numărul insuficient de buletine de vot per birou electoral. Legea acum a crescut acest număr de buletine de vot de la 3 mii la 5 mii și continuăm discuțiile pe subiectul votului electronic. Aici trebuie să ne asigurăm ca orice sistem de votare sau soluție inovatoare să fie una sigură și să respecte, în totalitate, voința alegătorului. Interferențe în acest proces din afara țării sau din interior ar însemna un risc de securitate mare pentru viitorul democratic al Moldovei. 

Suplimentar, la Parlament își desfășoară activitatea un grup de lucru care e în proces de elaborare a unui proiect de lege pentru votul prin corespondență. În viitorul apropiat, vor fi organizate, discuții, dezbateri, consultări publice pe marginea acestui subiect. Vă îndemn să participați pentru că opinia dumneavoastră este  cea mai importantă în acest subiect. 

Implicarea diasporei în dezvoltarea țării. Ne dorim foarte mult ca moldovenii plecați să vrea să revină acasă - competențele dumneavoastră, experiența de viață și de muncă într-o altă societate, în care se respectă regulile și se respectă munca fiecăruia, energia și implicarea ar fi un impuls extraordinar pentru dezvoltarea Republicii Moldova. Înțeleg că mulți dintre voi și-au întemeiat o familie peste hotare, copiii merg la grădiniță sau la școală acolo și, desigur, nivelul de viață, mai ales în statele Uniunii Europeane, în alte țări cu democrație consolidată, este cu mult mai înalt decât aici, acasă. Dar vreau să știți că noi suntem cu brațele deschise, că noi vă așteptăm cu drag acasă și că țara noastră ar beneficia enorm de contribuția pe care puteți s-o faceți. 

Și știm că voi, cei care ați cunoscut nivelul de trai european, dar și moldovenii rămași acasă - noi toți merităm condiții de viață similare țărilor europene. Acesta este obiectivul generației noastre și prioritatea noastră pentru următorii ani. Până în 2030 - să fim gata și să aderăm la Uniunea Europeană. Nu trebuie să vă conving pe dumneavoastră, pentru că locuiți acolo, pentru că vedeți cum se întâmplă lucrurile în Uniunea Europeană, care sunt condițiile de muncă și de dezvoltare, cunoașteți foarte bine diferențele cu cele de acasă. Ceea ce vă rog, însă, este să ne ajutați să transmitem acest mesaj celor încă rămași acasă și nesiguri de alegerea pe care o avem în față. Să le spuneți rudelor, prietenilor rămași în Moldova că unica direcție de dezvoltare a țării noastre, pentru viitorul copiilor și al familiilor, este să fim un stat european, să aderăm la UE. 

Știți, probabil, și despre Programul Național „Satul European” și „Satul European expres” prin care ajutăm localitățile să-și modernizeze infrastructura, instituțiile principale să aibă acces la canalizare și apă. În multe dintre aceste sate, nu a existat niciodată un sistem de iluminare, o rețea de canalizare sau una de aprovizionare cu apă. Dacă decideți să reveniți acasă, sper să găsiți sate dezvoltate cu condiții bune de viață și efortul nostru să fie apreciat. 

Vă mulțumesc și pentru implicarea voastră la dezvoltarea localităților rurale - pentru efortul pe care îl depuneți la scrierea de proiecte în cadrul programului DAR 1+3 gestionat de Biroul pentru Relații cu Diaspora, la colectarea de fonduri și la implicarea în realizarea acestor proiecte. Inclusiv prin acest program și cu energia voastră, aducem schimbări în satele și orașele noastre. 

Am încercat să facem și continuăm să lucrăm pentru a vă face revenirea acasă mai simplă. Am aprobat o lege, care este acum funcțională și prin care bunurile personale, la revenire, sunt scutite de taxe vamale. 

Implicarea prin investiții în Republica Moldova - pentru a reuși, țara noastră are nevoie de implicarea fiecărui cetățean: în instituții publice, în sectorul privat, în activități de implicare civică și socială, în promovarea bunei imagini a Republicii Moldova peste hotarele, prin investiții și crearea locurilor de muncă.

Programul PARE 1+1, pe care îl cunoașteți deja atât de bine și care a reușit în acești ani să atragă în economia țării resurse financiare obținute prin muncă legală peste hotare și să genereze valoare în comunitatea de origine a migranților, a devenit PARE 1+2. Așa cum ne-am asumat că vom face. Acele afaceri care înregistrează progrese satisfăcătoare, după un prim grant de 250.000 lei, mai pot accesa resurse suplimentare, tot sub formă de ajutor nerambursabil, de 500.000 lei. PARE 1+2 nu e singurul program gestionat de Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA). ODA gestionează un set întreg de programe de suport - pentru femei în afaceri, pentru tineri, start-up-uri și altele.  

Persoanele fizice, cetățeni ai Republicii Moldova, din țară și din afara ei, pot investi acum, prin intermediul titlurilor de valoare de stat, în proiectele pentru care statul are nevoie de finanțare. 

Programul „373”, recent lansat de către Guvern și implementat de ODA, este un program care oferă acces la finanțare mai ieftină pentru întreprinderi, în special pentru întreprinderi mici și mijlocii. Statul compensează diferența la rata dobânzii pentru creditele luate. Prin acest program, practic, dobânzile pentru antreprenori sunt echivalate celor valabile în vigoare în statele europene - 3% la creditele în valută.

Acum câteva zile a fost lansat un portal creat în exclusivitate pentru cetățenii noștri din diasporă - o resursă în care veți găsi informații despre toate instrumentele de suport pentru afaceri, nu doar cele gestionate de stat, dar și cele ale partenerilor de dezvoltare - diaspora.invest.gov.md

Pe 30 iulie, la Milano, a avut loc un prim eveniment dedicat cetățenilor din diasporă, pe subiectul oportunităților de investiții în Republica Moldova. Vor urma în această toamnă și alte evenimente din acest șir - în Germania, Marea Britanie, Irlanda și Franța. Cu această ocazie vreau să mulțumesc și partenerilor de dezvoltare care sunt aici și care ne ajută în efortul nostru de transformare a țării, inclusiv în proiecte specifice cu implicarea diasporei. Vă încurajez să mergeți la aceste evenimente, precum și la cel de mâine - Diaspora Business Forum - unde sper să găsiți cât mai multe informații despre oportunitățile de implicare în dezvoltarea țării.  

Un alt subiect important este promovarea culturii noastre în comunitățile de peste hotare. Diaspora este o promotoare importantă a culturii noastre. În acest an, au fost finanțate 14 dosare pentru desfășurarea de acțiuni culturale în diasporă, prin intermediul programului Diaspora Engagement Hub (DEH), administrat de BRD. 

Vă mulțumesc pentru interesul pe care îl manifestați și pentru efortul pe care îl faceți. Dincolo de organizarea de expoziții, de funcționarea centrelor de predare a dansului popular sau de participare în calitate de reprezentanți ai Moldovei la evenimente culturale, vreau să vă rog să vorbiți acasă, în familie, în limba română. Acesta este cel mai sigur mod prin care ne putem asigura că copiii noștri vor cunoaște limba română. Noi vom face eforturi ca să susținem această activitate, chiar dacă resursele financiare nu sunt pe potriva așteptărilor dumneavoastră, dar trebuie să facem acest efort împreună. 

Acestea sunt câteva din lucrurile care am consider importante să le menționez în acest discurs, dar noi suntem conștienți că sunt încă foarte multe lucruri de făcut. Avem mult de lucru ca să îmbunătățim calitatea serviciilor statului în diasporă - e nevoie să deschidem oficii consulare acolo unde avem un număr mare de moldoveni. Să informăm mai bine și să ajutăm cetățenii noștri plecați să cunoască cerințele de recunoaștere a actelor în țara de destinație și să se integreze mai ușor în comunitățile respective. 

E nevoie să fie accelerat și procesul de semnare a acordurilor de protecție socială, de conversiune a permiselor de conducere, de evitare a dublei impuneri și de recunoaștere a diplomelor de studii, mai ales în țările cu număr mare de moldoveni.

Crearea Rețelei Asociațiilor de Băștinași este o acțiune importantă pentru extinderea la nivel național a modelului de implicare a diasporei în dezvoltarea locală.

Vă mulțumesc, încă o dată, pentru implicarea activă în viața Republicii Moldova, în activitățile de dezvoltare a localităților și activitățile de dezvoltare a țării. Vă mulțumesc pentru participarea, an de an, la Congresul Diasporei. Sunt 2 zile de discuții cu miniștri, cu șefi de agenții ale statului și vă rog să veniți cu perspectiva dumneavoastră, ca să înțelegem cât mai bine problemele cu care vă confruntați și să discutăm cele mai potrivite soluții pentru aceste probleme. Vă doresc să aveți discuții interesante și utile, și vă doresc zile cât mai frumoase alături de cei dragi, cărora sunt sigură le-ați dus dorul.