CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintei Maia Sandu, Comandant Suprem al Forțelor Armate, la ceremonia de celebrare a 30 de ani de la crearea Marelui Stat Major al Armatei Naționale

Domnule ministru,
Doamnelor și domnilor militari, apărători ai Republicii Moldova,

Mă bucur să fiu astăzi alături de dumneavoastră, la ceremonia ce marchează aniversarea a 30-a de la crearea Marelui Stat Major al Armatei Naționale, centrul de comandă al armatei, creierul militar al forțelor armate ale Republicii Moldova. Această zi ne oferă un prilej să ne amintim cum s-a format și cum s-a consolidat Marele Stat Major și cum Armata Națională a stat la baza independenței Republicii Moldova. Acum, Armata trebuie să-și crească rolul în asigurarea securității naționale.

Tot astăzi este și Ziua Drapelului de Stat, unul dintre simbolurile fundamentale ale Republicii Moldova. Tricolorul cu stemă, drapelul țării noastre, este emblema suveranității și independenței Republicii Moldova, el reprezintă năzuințele și valorile cetățenilor noștri, sprijinite de trecutul acestui pământ.

Dorința de a trăi pașnic și liber, într-o țară democratică, convingerea noastră că putem prospera prin muncă, căutarea dreptății – aceste valori unesc oamenii din Republica Moldova, în pofida diferențelor dintre noi. Uniți sub Tricolor, cu toții putem construi o viață pașnică și prosperă, trăită cu demnitate, acasă.

Constituit cu doi ani mai târziu decât Drapelul de Stat, în timpul conflictului de pe Nistru, Marele Stat Major al Armatei Naționale a fost creat pentru apărarea frontierei și a cetățenilor, pentru protejarea independenței statului tânăr Republica Moldova, puse la încercare de acel conflict. Astăzi îmi exprim recunoștința și aduc un omagiu veteranilor armatei și eroilor care și-au dat viața pentru integritatea și independența țării noastre.

În anii care au urmat, Armata Națională și Marele Stat Major, organul de conducere militară a acesteia, s-au dezvoltat odată cu țara, trecând prin perioade dificile, dar și prin transformări și reforme importante. Adaptarea activității militare la standardele internaționale, cultivarea cooperării militare cu alte state și participarea militarilor moldoveni la exerciții comune au contribuit la profesionalizarea armatei noastre.

Ostașii noștri au o reputație internațională de buni profesioniști. Au demonstrat experiență și dăruire în misiunile de pacificare sub egida ONU și OSCE în Irak, Kosovo, Sudan și alte state. Geniștii și pacificatorii noștri sunt foarte apreciați, iar noi urmează să consolidăm și mai mult capacitățile în acest sens. Aceste reușite ale Armatei Naționale sunt și realizările Marelui Stat Major, ale strategiei și planificării militare pentru care sunt responsabili 200 de ofițeri și specialiști.

Armata Națională a fost aproape de cetățeni pe tot parcursul anilor de independență. Efectivul s-a implicat să ajute de fiecare dată când Republica Moldova s-a ciocnit cu situații dificile și imposibil de depășit fără intervenții rapide și eficiente - inundații, alunecări de teren, incendii sau alte calamități naturale. Armata a desfășurat corturi, generatoare, bucătării de teren, echipamente de protecție. Ați susținut societatea în criza Covid-19, iar acum capacitățile Dumneavoastră sunt apreciate în gestionarea a sute de mii de refugiați din Ucraina, care și-au părăsit casele din cauza războiului.

Armata e alături de oameni – și oamenii știu că armata e de partea lor, e în slujba lor. Această încredere este rezultatul activității celor care conduc Armata Națională. E meritul vostru, stimați colegi din cadrul Marelui Stat Major.

Cuvintele de încurajare nu ne împiedică să vedem problemele cu care se confruntă Armata Republicii Moldova. Adevărul e că politicul nu a reușit să acorde atenția și susținerea necesară dezvoltării unei capacități de apărare care să facă față provocărilor regionale. Pe parcursul acestor 30 de ani Armata a fost lăsată fără echipamente, fără tehnică militară, fără mijloace performante. Simțim acut consecințele astăzi. Acum.

Republica Moldova nu are un scut efectiv în fața primejdiei, pentru că nu am dezvoltat o capacitate militară corespunzătoare, nu am construit elementele critice de infrastructură și nu am cultivat reziliență socială. O armată puternică și bine echipată oferă țării libertate de acțiune, încredere în forțele proprii și opțiuni strategice. Prin urmare, trebuie să depunem eforturi financiare și logistice serioase pentru a construi o armată profesionistă, modernă și dotată.

Trecem printr-o perioadă foarte grea pentru țara noastră, dar investițiile în armată sunt necesare – ele sunt investiți esențiale pentru stat, pentru infrastructura de securitate și apărare a statului. Avem război chiar la granița noastră, deci înțelegem foarte bine acest lucru. În acest sens, Republica Moldova trebuie să preia experiența altor state neutre de consolidare a forțelor armate.

Eforturile de modernizare trebuie să se concentreze pe capacitatea umană, capacitatea tehnică și sistemul integrat de comandă și control. Dezvoltarea capacității umane este foarte importantă. Prin urmare, toți militarii trebuie să aibă condițiile necesare pentru un serviciu eficient: un loc de muncă și de trai, protecție socială corespunzătoare, un salariu competitiv, instruire și promovarea în funcție după merit. Armata trebuie să ofere oportunități de realizare profesională tinerilor și femeilor, care aleg tot mai des o carieră în domeniul militar.

O armată funcțională și modernă, capabilă să răspundă eficient la provocările timpului este foarte importantă pentru reziliența și consolidarea independenței statului nostru. În calitate de Comandant Suprem, voi sprijini eforturile de profesionalizare și de modernizare a sistemului de apărare națională.

Stimați prieteni,

Felicit toți ofițerii și sergenții care lucrează în cadrul Marelui Stat Major al Armatei Naționale cu ocazia aniversării a 30-a a instituției în care activați. Vă mulțumesc pentru serviciul vostru în slujba țării. Aveți o muncă responsabilă, dificilă, care poate și trebuie să fie mai cunoscută și mai apreciată în societate. Puteți obține această apreciere - prin profesionalism, bun simț, corectitudine și disciplină, prin propriul exemplu de lucru cu dăruire. Și știu bine că aveți, în echipă, mulți oameni de la care puteți lua exemplu.

Am semnat astăzi un decret pentru decorarea Marelui Stat Major al Armatei Naționale și acordarea distincțiilor mai multor militari. Distincțiile sunt un semn de apreciere a activității ireproșabile și a devotamentului cu care își fac datoria colegii dumneavoastră. Dincolo de arme și echipamente, puterea armatei e în convingerea cu care fiecare militar spune „Servesc Republica Moldova”. Investind în oameni și apreciind contribuția lor, putem avea în Moldova o armată puternică și eficientă, în serviciul și apărarea țării.