CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Serbiei, Tomislav Nikolic

EXCELENŢĂ,

Cu ocazia Zilei Naţionale a Republicii Serbia, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere felicitări, însoțite de urări de pace şi prosperitate continuă pentru poporul sârb.

Ţin să subliniez că Republica Moldova salută cordial convocarea primei Conferinţe interguvernamentale de aderare Uniunea Europeană - Serbia, moment ce marchează lansarea oficială a negocierilor în acest sens.

Am ferma convingere că prezenţa Republicii Serbia pe agenda de extindere a Uniunii Europene este un indiciu elocvent de apreciere internaţională a progreselor țării, dar şi a rolului ei în menţinerea stabilităţii şi securităţii în regiune, precum şi în promovarea relaţiilor de parteneriat pragmatic.

Totodată, reafirm întreaga disponibilitate a Republicii Moldova de a consolida și pe viitor cooperarea dintre ambele noastre state, prin diversificarea cadrului juridic bilateral, care va oferi noi oportunităţi de avansare a dialogului moldo-sârb.

Dorindu-Vă frumoase realizări în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, expresia distinsei mele consideraţii.