CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul de felicitare transmis de președintele Nicolae Timofti președintelui Estoniei, Toomas Hendrik Ilves

EXCELENȚĂ,

Cu prilejul aniversării a 96 de ani de independenţă a Republicii Estonia, îmi face o deosebită plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova şi al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări, împreună cu urări de pace şi prosperitate continuă pentru poporul estonian.

Profit de această ocazie pentru a împărtăși frumoasele amintiri şi adevăratele emoţii rămase în urma discuţiilor deschise, purtate în cadrul vizitei pe care ați întreprins-o în Republica Moldova, în toamna anului trecut. Mă bucur să constat dinamica pozitivă a relaţiilor speciale de prietenie moldo-estoniene ce s-au aprofundat în ultimii ani, încredințându-Vă de angajamentul nostru statornic pentru fortificarea şi extinderea, și pe viitor, a raporturilor bilaterale în diverse domenii de interes comun.

Totodată, doresc să-mi exprim profunda recunoştinţă pentru susţinerea politică fermă și asistenţa acordată de Estonia, în vederea implementării reformelor democratice şi  realizării aspiraţiilor europene ale țării mele.

Dorindu-Vă multă sănătate și noi succese în activitatea Dumneavoastră de mare răspundere, Vă rog să acceptaţi, Excelenţă, asigurarea distinsei mele considerații.