CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat Maiestăţii Sale, Reginei Margrethe a II-a a Danemarcei

MAIESTATE,

Cu prilejul Zilei Naționale a Regatului Danemarcei am onoarea și deosebita plăcere să Vă adresez, în numele poporului Republicii Moldova și al meu personal, cele mai sincere și cordiale felicitări, însoțite de urări de pace și prosperitate poporului danez.

Remarc cu multă plăcere caracterul ascendent al dezvoltării relațiilor dintre Republica Moldova și Regatul Danemarcei, care continuă să se aprofundeze în spiritul prieteniei și al sprijinului reciproc. Am ferma convingere că dispunem de premisele necesare pentru a continua același dialog dinamic, dar și pentru a valorifica noi perspective de colaborare atît pe dimensiunea bilaterală, cît și în cadrul organizațiilor internaționale, în beneficiul ambelor noastre state.

Reiterînd urările de bunăstare şi progres pentru poporul danez, Vă rog să acceptați, Maiestate, asigurarea înaltei mele considerații.