CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat Maestrului Ion Druță

Stimate Maestre Ion Druţă,

Îmi face o deosebită plăcere și onoare să Vă adresez cordiale felicitări cu ocazia zilei de naștere. Este, cu certitudine, momentul oportun pentru a-mi exprima mândria și bucuria de a fi contemporanul Domniei Voastre și a Vă ura, în numele unui întreg popor, multă sănătate și liniște sufletească.

Datorită geniului Dumneavoastră creator, literatura contemporană moldovenească a depășit limitele naționalului. Intrând în circuitul valoric universal, opera druțiană reprezenta cu demnitate poporul nostru la orice întrunire spirituală şi artistică, exprimând esenţa și rațiunea de a fi a moldovenilor în diversitatea popoarelor lumii.

Titlul cărții de debut, „Dor de oameni”, s-a dovedit a fi unul semnificativ şi profetic – dorul rămâne prezența constantă, cartea de vizită a creației, personajele îndeplinindu-și menirea sfântă să reaprindă în sufletul uman candela credinței, a dragostei şi bunătății.

Oamenii cărților Dumneavoastră suntem noi, cei care onorăm „casa mare”, care cântăm „doina”, care mergem la „biserica albă” și ne rugăm de înțelepciune pentru a ne duce cu demnitate „povara bunătății noastre”. Sunteți și rămâneți al nostru indiferent de locul unde va aflați, deoarece ne leagă grija pentru soarta poporului din care ați răsărit. Providențiale viziunile, memorabile replicile, argumentate tezele dumneavoastră vin să verse lumină acolo unde domină neștirea. De la înălțimea inteligenței, înțelepciunii și a vârstei matusalemice, sunteți cel care puneți accentul în una dintre dilemele societății noastră – limba. Trebuie să se facă auzită de toți moldovenii teza că „limba moldovenească este maica limbii române”, pentru a nu se specula cu această „mare intimitate, iubire, cel mai sfânt lucru pe care îl porți în suflet”.

La mulți ani, Maestre! Să aveți inepuizabile forțe creatoare întru luminarea și dăinuirea  poporului moldovenesc!