CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesaj de felicitare adresat Alteței Sale Șeicul Khalifa Bin Zayed Al Nahyan, Președintele Emiratelor Arabe Unite, Conducătorul Emiratului Abu Dhabi

Alteță,

Cu ocazia Zilei Naționale a Emiratelor Arabe Unite, în numele poporului 
Republicii Moldova și al meu personal, am onoarea de a Vă adresa cordiale felicitări și urări de bine, iar poporului emirian prieten ‒ urări de pace și prosperitate continuă.

Vreau să Vă asigur că pentru Republica Moldova cooperarea cu Emiratele 
Arabe Unite comportă o conotație deosebită. Dezvoltarea dinamică a legăturilor bilaterale din ultimii ani, bazate pe respect reciproc, a contribuit la atingerea unui nivel avansat de colaborare în diverse domenii de interes pentru ambele state.

Totodată, doresc să exprim recunoștință pentru asistența generoasă pe care 
ne-a oferit-o țara Dumneavoastră, în particular pentru donațiile valoroase de echipamente și teste, întru susținerea eforturilor sistemului nostru medical de a combate pandemia COVID-19 care ne-a afectat atât de mult.

Folosesc acest prilej pentru a-mi exprima convingerea că relațiile 
tradiționale de prietenie și colaborare, existente între țările și popoarele noastre, vor cunoaște și pe viitor o evoluție ascendentă, în mod special prin prisma promovării dialogului bilateral comercial-economic și interuman.

Reiterând urările alese, Vă rog să acceptați, Alteță, asigurarea distinsei mele considerații.