CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Discursuri și mesaje

Discursul Președintei Maia Sandu la Conferința internațională „Femeile parlamentare din România și promovarea egalității de gen ca angajament național”, organizată de Parlamentul României

Pentru prima dată de când Republica Moldova și-a declarat independența, Președintele Republicii Moldova, alături de Președintele României, își dau mâna în forul legislativ suprem al României pentru a veni cu un mesaj comun în fața cetățenilor de pe ambele maluri ale Prutului.

Mesajul Președintei Maia Sandu în cadrul Conferinței internaționale pentru prevenirea și combaterea violenței față de fete și femei și violenței domestice, ediția a II-a

Onorată asistență, dragi femei, Vă mulțumesc pentru organizarea acestei conferințe, care aduce în discuție un subiect dureros, o problemă dureroasă pentru țara noastră, dar și pentru întreaga lume. O problemă în raport cu care trebuie să vorbim și, mai ales, să acționăm. Și sunt convinsă că eforturile noastre comune ne vor ajuta să avem, într-o bună zi, o altfel de realitate.

Declarația de presă a Președintei Maia Sandu la Summitul Comunității Politice Europene (CPE) din Praga

Mulțumim Președinției cehe a Uniunii Europene pentru găzduirea primei reuniuni a Comunității Politice Europene, o inițiativă lansată de Președintele Macron în cadrul Președinției franceze a UE, la care Moldova este bucuroasă să facă parte. Astăzi pornim pe calea spre o Europă lărgită. Vedem în Comunitatea Politică Europeană o platformă pentru a consolida încrederea și solidaritatea colectivă.