CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Mesajul Președintei Maia Sandu la Gala laureaților concursului republican „Pedagogul Anului”

Înainte de a vorbi despre educație și despre profesori, vreau să onorăm memoria lui Ion Druță, scriitor pe care l-am citit, sunt convinsă, cu toții, pe care dumneavoastră. îl studiați și a cărui operă o transmiteți mai departe, celor care vin, elevilor dumneavoastră „Frunze de dor”, „Povara bunătății noastre”, „Biserica albă” și multe alte lucrări semnate de Ion Druță vor continua să-i țină amintirea vie. Pe 2 octombrie am declarat zi de doliu național și aș vrea să ținem un moment de reculegere în memoria lui Ion Druță.

 

Stimați profesori, învățători, directori, bibliotecari, psihopedagogi, logopezi, educatori, angajați din sistemul educațional,

Sunt onorată să celebrăm azi împreună, atât de mulți, educația și ziua dumneavoastră, Ziua profesorului, în care vom onora munca enormă depusă zilnic, chiar oră de oră aș spune, de un dascăl. Am avut norocul de a fi printre profesori buni, care mi-au încurajat pasiunea pentru citit și dorința de a pune întrebări și de a descoperi. Le mulțumesc lor și tuturor profesorilor care, în capitalei țării sau într-un sat îndepărtat, îi ajută pe copii să capete curajul de a-și descoperi potențialul și de a-l dezvolta. 

Azi oferim premiul „Pedagogul Anului” pentru 9 dintre ei, însă recunoștința noastră este pentru toți dascălii, educatori, învățători și profesori, care au reușit performanța de a înfăptui două creșteri - o performanță ce doar meseria de cadru didactic o poate oferi. Mă refer la creșterea lor ca profesioniști și ca repere morale pentru generații de copii, dar și la creșterea unor alte ființe. Voi creșteți oameni, nu doar discipoli, și vă mulțumesc când oamenii pe care-i creșteți sunt solidari, rezistenți la provocările vieții, responsabili și mereu curioși să descopere, să învețe, să creeze. 

Asemenea profesori sunt mulți în Republica Moldova. Trebuie să-i facem cunoscuți, să-i promovăm și să învățăm de la ei. Împreună cu părinții, împreună cu copiii să ne manifestăm recunoștința nu doar de Ziua Profesorului, ci în fiecare zi, prin acordarea respectului cuvenit acestei meserii complicate, prin implicarea serioasă și disciplinată în procesul de studiu și prin crearea unui parteneriat între școală, părinte și elev.  

Vrem ca educația copiilor din Moldova să fie prioritate și la nivel de instituții ale statului, și la nivel de comunități locale, dar și la nivel de fiecare familie. Vreau să ne unească misiunea noastră de a crește copii împliniți și apți să-și construiască un viitor fericit. Calitatea vieții în deceniile următoare, calitatea sistemului medical, a tuturor serviciilor statului, a justiției, a mediului înconjurător, a stării economiei, a administrației centrale și locale, inclusiv calitatea clasei politice depind de calitatea educației pe care o oferim azi. Iar voi, dragi profesori, sunteți în prima linie a acestui efort. Voi sunteți puntea spre viitor al fiecărui elev, de voi depinde ce învață copiii, dar și cum se simt copiii. Ei învață ce văd la noi - dacă văd empatie, rezistență în fața provocărilor, gândire critică, vor dezvolta anume aceste abilități și le vor transmite generațiilor următoare. 

Vreau să punem în discuție mai multe subiecte importante pe 7 octombrie, la Forumul Național al Cadrelor Didactice. Sper ca această platformă să vă ajute, să ne ajute pe noi toți, să găsim cele mai bune soluții la schimbările accelerate din lume și să lucrăm împreună de dragul copiilor care vor fi adulții de mâine și de dragul educației care ne unește pe toți. 

Încă o dată vă felicit că aveți o misiune atât de onorabilă, vă îndemn să contribuiți în continuare la creșterea altor ființe. Misiunea este și foarte dificilă - să ai pe umerii tăi responsabilitatea unui copil, care așteaptă ghidare, repere și consecvență - este o sarcină plină de griji și neliniști.

Aveți sprijinul nostru în realizarea acestei misiuni și vă încurajez să continuați această dublă creștere despre care am vorbit mai devreme - a dumneavoastră ca profesor și a copilului ca viitor adult. La mulți ani, dragii noștri profesori!