CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Adresarea Președintei Maia Sandu către cetățeni după decizia Consiliului European de a acorda Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană

Stimați cetățeni,

Ieri, Consiliul European a decis să acorde Republicii Moldova statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană. E un obiectiv spre care am mers mulți ani, și pe care l-a susținut majoritatea cetățenilor.

Prin decizia de ieri, statele membre ale Uniunii Europene și-au confirmat dorința de a sprijini Moldova în procesul de pregătire pentru a ne alătura familiei Uniunii Europene. Suntem recunoscători pentru această deschidere.

Cetățenii, instituțiile statului, societatea civilă au lucrat consecvent, ani la rând, pentru a ajunge aici. La alegerile parlamentare din 2019, promiteam oamenilor că vom depune cererea de aderare la UE până în anul 2023. Iată că nu doar am depus cererea, dar am și obținut statutul de țară candidată.

Acest eveniment nu schimbă peste noapte lucrurile în țara noastră. Dar acesta ne oferă un sprijin mai mare din partea Uniunii Europene pe calea dificilă pe care mergem pentru a consolida pacea, a îmbunătăți condițiile de viață ale oamenilor și a crea oportunități de dezvoltare celor întreprinzători. Statutul de țară candidată ne oferă o direcție clară de dezvoltare, sprijin pe această cale și, mai important, speranță.

Suntem o țară mică, vulnerabilă, care va fi în mai multă siguranță în familia Uniunii Europene, unde putem conta pe susținerea tuturor membrilor, țări mari și mici, și pe ajutorul instituțiilor europene.

Apartenența la UE înseamnă integrarea cu piața europeană, cea mai mare și mai bogată piață de desfacere din lume. Accesul pe piața UE oferă companiilor din țara noastră oportunități semnificative de dezvoltare și creștere, într-un mediu competitiv și corect, cu reguli clare și respectate. Iar pentru cetățeni, apropierea de UE înseamnă garantarea drepturilor și libertăților și o mai bună calitate a vieții aici, acasă.

Această reușită este, în primul rând, a voastră, a cetățenilor. În pofida tuturor greutăților, cu toții am demonstrat că prețuim democrația, că ne dorim stat de drept - o societate în care legea este în capul mesei. Prin alegerile făcute în ultimii ani și prin solidaritatea de care am dat dovadă cu toții în momente de cumpănă am arătat care sunt valorile noastre. Generozitatea și mobilizarea voastră a făcut ca Republica Moldova să fie cunoscută în lume mai ales pentru calitățile bune ale oamenilor ei. Dragi cetățeni, vă mulțumesc pentru asta!

Știu că sărbătoarea de astăzi este umbrită de criza majoră cu care ne confruntăm. Țara noastră, alături de întreaga Europă, trece printr-o perioadă foarte complicată, cauzată de războiul pornit de Rusia împotriva Ucrainei.

Acest război este cel mai mare act de agresiune de pe continentul european după cel de-al doilea război mondial. El a afectat major relațiile dintre state, a distrus pacea și siguranța a milioane de cetățeni ucraineni, vecinii noștri. Și acest război este la hotarul nostru. Îl simțim și trăim fiecare, în fiecare clipă. Noi le-am întins o mână de ajutor vecinilor noștri prin măsuri umanitare, oferind adăpost și ajutor celor fugiți din țara lor din cauza războiului. Dar anvergura, drama și distrugerile pe care le aduce această catastrofă ne afectează și pe noi.

În special, resimțim efectele războiului pe plan economic. Cei doi ani de pandemie Covid-19 au încetinit comerțul global și au dus la o criză a materiei prime și a lanțurilor de aprovizionare, care a crescut prețurile la produse și servicii în toată lumea. Iar războiul din Ucraina vine ca un șoc suplimentar, cu consecințe directe și grave, care ne afectează pe toți.

Nu există domeniu al vieții sociale și economice care să nu fie afectat de război: creșterea prețurilor la combustibil și gaz, dificultatea exportului producției agricole, închiderea căilor de transport sau oprirea comerțului mic, sursă de venit pentru multe familii ce trăiesc aproape de hotar - toate au fost afectate dramatic de război.

Aceste crize au cauze externe, iar instrumentele prin care ne putem apăra de ele sunt limitate. Nu producem energie sau carburanți ca să putem stabili prețurile la aceste produse, iar tentativele de a controla aceste prețuri pot duce la dispariția produselor de pe piață. De aceea căutăm alte soluții pentru a ajuta oamenii în situația complicată în care ne-am pomenit cu toții.

Însă trebuie să știm: atât timp cât războiul din țara vecină va continua, situația economică va rămâne dificilă pentru toți, iar în Ucraina oameni nevinovați vor continua să sufere. De aceea ne dorim restabilirea păcii, și odată cu ea, reluarea contactelor comerciale și revenirea la o viață normală.

Însă, poate cel mai grav lucru în această avalanșă de crize este incertitudinea, care influențează planurile și proiectele noastre de viitor, și descurajează investițiile. Sunt momente sumbre în istoria regiunii și a întregii Europe. Dar noi nu avem dreptul să ne resemnăm cu aceste greutăți.

Oricât de complicată ar fi situația, trebuie să recunoaștem și să prețuim realizările noastre. Și în ultimii ani am reușit mai multe lucruri împreună.

Am reușit să scoatem de la putere mai multe grupări corupte care furau țara în fiecare zi. Doar câțiva ani în urmă, fiecare lege promovată în Parlament conținea prevederi care să permită grupării de la guvernare să sustragă banii statului. Agenții economici erau deposedați de averi, iar primarii – umiliți și supuși presiunilor. Justiția era aproape total în slujba intereselor de afaceri ale celor de la putere.

Astăzi asemenea lucruri nu mai sunt posibile. Acum prioritatea guvernării este lupta împotriva corupției. E adevărat, hoții, corupții nu se lasă pedepsiți cu una, cu două, dar lucrurile s-au schimbat vizibil în comparație cu vremurile când îmbogățirea ilicită era prioritate pe agenda celor de la guvernare.

Astăzi oamenii cinstiți se simt liberi, pot trăi și activa în siguranță, în țara noastră. Știm că avem mult de lucrat pentru a construi instituții de stat puternice, juste, care sunt doar în interesul cetățeanului.

Pentru a schimba în bine viața oamenilor, avem nevoie de transformări semnificative, care vor afecta practic toate domeniile, toate instituțiile. Pentru a restabili respectul față de lege și față de instituțiile statului, va trebui să ne schimbăm comportamentul, să renunțăm la obiceiuri dăunătoare. Nu va fi ușor, dar este ceva ce putem face, de dragul păcii și bunăstării oamenilor țării noastre.

Guvernul, Parlamentul și Președinția vor continua să muncească, zi de zi, alături de administrația publică locală, pentru ca dezvoltarea satelor și orașelor Moldovei, dezvoltarea țării în ansamblu, să continue.

Vom folosi această perioadă pentru a reface din temelie relațiile statului cu mediul de afaceri. Antreprenorii trebuie să aibă condiții cât mai bune de activitate și dezvoltare. Astfel, vom încuraja crearea locurilor de muncă și salarii mai bune pentru oameni.

Acest guvern a dovedit că este solidar cu cetățenii săi, în timpul crizei gazelor din toamna și iarna trecută. Vom compensa majorările de prețuri, oferind compensații suplimentare și ajutoare celor mai vulnerabile categorii ale cetățenilor.

Ca țară candidată, vom putea avansa cu aceste schimbări mai ușor, având susținerea Uniunii Europene și resursele puse la dispoziție de Bruxelles. Cu sprijinul UE, împreună cu dumneavoastră, prin muncă, disciplină și ordine, vom reuși să asigurăm pacea și dezvoltarea țării, chiar și în această perioadă plină de provocări.

Dragi cetățeni,

Datorită voinței voastre, a alegerii pe care ați făcut-o, astăzi țara noastră are șansa reală de a se dezvolta apropiind standardele noastre de viață de cele din Uniunea Europeană. În pofida greutăților și a incertitudinii, suntem hotărâți să avansăm pe acest drum.

Iar pentru acest efort național de curățare și dezvoltare a țării, avem nevoie de alinierea tuturor forțelor politice, a societății civile, a funcționarilor publici, a administrației centrale și locale, a sectorului privat. Numai împreună putem ridica țara noastră la nivelul de trai, de siguranță și de dezvoltare pe care îl merită oamenii ei.

Moldova e casa noastră comună, iar ordinea, bunăstarea și prosperitatea ei depind de fiecare dintre noi. Sunt convinsă că se poate. Moldovenii s-au mobilizat exemplar ca să ajute refugiații din Ucraina – cu siguranță ne putem mobiliza ca să ne ajutam pe noi înșine, pentru un viitor mai bun aici, acasă.

Obținerea statutului de țară candidată de aderare la UE este reușita întregii societăți. Este reușita primarilor, care veghează la funcționarea democrației și a administrației publice la nivel local. Acum, statutul de candidat este și o oportunitate pentru localitățile din țară. După ce, în această primăvară, am lansat programul național de dezvoltare locală “Satul European”, noul statut deschide și mai multe oportunități de finanțare pentru dezvoltarea comunităților.

Mulțumim societății civile, cetățenilor activi, diasporei noastre, experților și activiștilor, care au fost în prima linie de promovare a statutului de țară candidată la aderare în UE. Ați lucrat alături de guvern pentru pregătirea acestei decizii, ați promovat interesele Moldovei în diverse foruri europene și ați fost vigilenți atunci când autoritățile au greșit.

Avem nevoie în continuare de implicarea și sprijinul vostru, de supravegherea și expertiza voastră, în promovarea standardelor și valorilor europene în societatea noastră, în combaterea dezinformării despre Uniunea Europeană și în reformarea instituțiilor publice și a justiției.

În spatele deciziei de a acorda Moldovei statutul de țară candidată stă efortul a mii de funcționari publici. Cunoaștem, apreciem și suntem recunoscători pentru acest efort. Pe munca voastră, pe efortul pe care îl faceți în fiecare zi, pe deschiderea spre schimbare și spre eficientizarea activității, se bazează, în mare măsură, progresul pe care urmează să-l facă țara noastră pe calea euro-integrării.

Contez pe funcționarii publici din Moldova. Avem în față o sarcină grea - să construim instituții puternice, independente, care își fac treaba bine și apără interesul cetățeanului și al țării. Iar pentru asta avem nevoie de funcționari publici profesioniști, integri și muncitori, în fiecare instituție publică, în fiecare comunitate. Știu că munca voastră nu este ușoară, e responsabilă și plătită modest. Așa muncește majoritatea oamenilor din Moldova. Dar pentru a schimba lucrurile, trebuie să mai facem un efort, împreună.

Trebuie să lucrăm cu dăruire, în următorii ani, să creștem semnificativ eficiența și performanța muncii, pentru a apropia sistemul public din Republica Modova de standardele europene. Iar odată cu creșterea performanței, vor crește și salariile.

Succesul demersului european al Republicii Moldova depinde, într-o mare măsură, de integritatea, eficiența și independența sistemului justiției. De aceea, reforma justiției este principala prioritate a guvernării, în acest moment. Trebuie să curățăm sistemul judecătoresc și procuratura de persoane corupte, lipsite de integritate. Fără acest pas, nu putem avea un act al justiției integru, pe care contează orice cetățean sau investitor.

Mă adresez oamenilor din sistemul justiției. Bunăstarea țării, calitatea vieții oamenilor care trăiesc aici, stabilitatea și viitorul european al Republicii Moldova depind de voi acum. Autoritățile vă sunt alături pentru a duce la bun sfârșit reforma justiției, a oferi oamenilor din acest sistem toate instrumentele și resursele pentru ca actul justiției să se facă eficient și corect. Sarcina voastră este să fiți onești și să lucrați bine, cu integritate.

Stimați cetățeni,

Proiectul pe care îl începem acum, în calea spre aderarea la Uniunea Europeană, va dura mai mulți ani. Nu este proiectul meu, al Guvernului sau al Parlamentului - acesta este proiectul generației noastre, este proiectul dumneavoastră. Iar succesul lui depinde de noi toți.

Noi ne asumăm orice preț politic pe care va trebui să-l plătim pentru realizarea acestui proiect. Sarcina noastră este să facem totul pentru ca cetățenii să trăiască în pace, stabilitate, într-o țară care se dezvoltă și merge înainte. Locul Republicii Moldova este în familia europeană.

Acum avem oportunitatea să schimbăm în bine felul cum merg lucrurile în țara noastră, să îmbunătățim semnificativ calitatea vieții, calitatea serviciilor, modul de viață din Republica Moldova. Putem corecta și îmbunătăți acum relațiile dintre stat și cetățeni, dar și relațiile între oameni. Succesul acestor schimbări nu este garantat. El depinde de fiecare dintre noi, de capacitatea noastră de muncă, de determinarea tuturor cetățenilor de a face acest efort mare în numele unui viitor mai bun, pentru fiecare.

Și eu am încredere că putem să o facem. Astăzi să ne bucurăm, iar de mâine ne așteaptă o muncă grea și de lungă durată pentru construirea Moldovei Europene.