CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Zeci de cetățeni au fost în audiență la Președintele țării

Astăzi, Președintele țării a primit în audiență zeci de cetățeni din toate raioanele țării care au venit și au expus problemele cu care se confruntă.

În cadrul întrevederii cu șeful statului, cetățenii au abordat subiecte din diferite domenii: juridic, agricol, funciar, educațional, social, solicitări de ajutor material, probleme cu privire la serviciile comunale și pensii, solicitări pentru soluționarea problemelor de sănătate, solicitări de acordare a spațiului locativ, restanţe la salariu, ș.a.

De asemenea, au fost expuse și situații cu privire la încălcarea dreptului la muncă, la asistenţă şi protecţie socială.

Igor Dodon a subliniat în mod repetat că toate solicitările care parvin în adresa Președinției, sunt examinate iar instituția prezidențială întreprinde toate măsurile pentru soluționarea acestora.