CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului, președintele Parlamentului și prim-ministrul au participat la ședința săptămânală

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința săptămânală cu președintele Parlamentului, Zinaida Greceanîi și prim-ministrul, Ion Chicu.

Oficialii au discutat mai multe subiecte cu privire la activitatea Parlamentului și legile aprobate săptămâna trecută.

Părțile au salutat aprobarea legii privind rectificarea bugetului pentru anul 2020, dar și alte legi care intră în pachetul de condiționalități pentru noul program cu FMI. Astfel, rectificarea bugetului prevede diminuarea deficitului bugetar de la 8,5% la 8% sau de la 17,5 miliarde la 16 miliarde. Este important de menționat că la diminuarea cheltuielilor bugetare nu s-au redus cheltuielile sociale, cheltuielile ce țin de buna funcționare a statului, ci au fost reduse cheltuielile ce nu vor fi executate până la finele anului, o bună parte fiind cele investiționale, finanțate din surse externe.

De asemenea, interlocutorii au apreciat faptul că Parlamentul a votat în lectură finală majorarea ajutorului unic pentru beneficiarii de pensii de la 700 la 900 de lei, dar și acele măsuri suplimentare de susținere a producătorilor agricoli care au avut de suferit din cauza secetei.

Totodată, Igor Dodon a fost informat că, în pofida secetei, anul acesta securitatea alimentară a țării este asigurată. Potrivit ultimelor date, grâu s-a recoltat în jur de 620 - 630 mii de tone, consumul local fiind de 350 mii de tone, porumb - 800 mii de tone, cu un consum anual de circa 700 mii de tone și floarea soarelui - în jur de 400 mii de tone.

De asemenea, conducerea țării a salutat ratificarea Acordului de împrumut dintre Republica Moldova şi Uniunea Europeană privind asistența macrofinanciară pentru țara noastră de 100 de milioane de euro, oferit în două tranșe egale. Prima tranșă de 50 de milioane de euro urmează să fie oferită până la sfârșitul lunii septembrie.