CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a vizitat raionul Cimișlia

După Basarabeasca, Președintele Republicii Moldova a mers în raionul Cimișlia, unde a discutat cu președintele Mihail Olărescu despre situația social-economică din regiune, inclusiv în agricultură, ținînd cont de secetă, precum și perspectivele de reabilitare a drumurilor și infrastructurii drumurilor.

Igor Dodon l-a asigurat pe domnul Olărescu de faptul că actuala conducere a Moldovei va acorda și pe viitor sprijinul necesar regiunilor țării, în pofida crizei provocate de pandemie.

La Spitalul raional din Cimișlia, șeful statului s-a familiarizat cu situația epidemiologică, care este mai bună în comparație cu alte regiuni ale Moldovei. Conform datelor administrației spitalului, în perioada epidemiei, aici au fost internate 24 de persoane, iar în prezent, în instituție sînt doar 12 pacienți infectați cu coronavirus, alte trei persoane sînt suspecte de infecție, patru persoane s-au vindecat, trei au decedat.

Totodată, s-a menționat faptul că instituția medicală din raion se confruntă cu lipsa de cadre, statele de personal fiind completate în proporție de 60-70%, majoritatea fiind persoane de vîrstă pensionară și pre-pensionară.

De asemenea, Igor Dodon a vizitat Substația de Asistență Medicală Urgentă din Cimișlia, care acum cîțiva ani a fost construită practic de la zero, din mijloace bugetare. Aici au fost create condiții bune de muncă pentru personal, iar patru ambulanțe zilnic deservesc locuitorii raionului. Alte două substații noi se află în satele Mihailovca și Gura Galbenei din raionul Cimișlia, fiind dotate cu cîte două automobile. Datorită acestui lucru, substația AMU Cimișlia oferă asistență și locuitorilor din raionul vecin, Basarabeasca.

Președintele țării a salutat lucrătorii medicali și le-a adresat mulțumiri pentru eforturile colosale pe care le depun în combaterea răspîndirii coronavirusului. Șeful statului a anunțat că în cel mai scurt timp va veni cu o inițiativă legislativă cu privire la majorarea de două ori a salariilor pentru medici și tot personalul medical din Moldova.

În continuare, Igor Dodon s-a familiarizat cu activitatea Secției raionale pentru Situații Excepționale, care include serviciul de pompieri și salvatori. Aici stau de gardă trei autospeciale ale pompierilor, două dintre care au fost donate de Guvernul Austriei prin intermediul programelor de cooperare internațională, iar clădirea a fost construită în totalitate cu finanțare din partea partenerilor din SUA. Președintele a salutat colaboratorii instituției, dorindu-le multă sănătate și lucru fără primejdii.