CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a participat la ședința organului legislativ al Găgăuziei

La invitația conducerii Adunării Populare a Găgăuziei și împreună cu bașcanul autonomiei, Irina Vlah, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința organului legislativ regional.

Șeful statului a salutat dinamica pozitivă a cooperării dintre organele puterii de stat ale Republicii Moldova și ale Autonomiei Găgăuze și i-a asigurat pe deputații locali de faptul că la Chișinău se va ține cont și pe viitor de interesele și necesitățile locuitorilor Găgăuziei.

Igor Dodon a menționat faptul că în ansamblu, a avut loc o discuție productivă pe cele mai actuale subiecte din diverse domenii ale vieții social-economice și politice a autonomiei.

În special, Președintele a specificat că s-a discutat despre necesitatea adoptării pachetului de legi de armonizare a legislației regionale cu cea națională. În acest scop, părțile au convenit asupra reluării activității grupului comun de lucru constituit din deputați ai Parlamentului Republicii Moldova și ai Adunării Populare a Găgăuziei. De asemenea, în cadrul ședinței s-a vorbit despre posibilitatea de „desconcentrare” a organelor naționale ale puterii la nivel de autonomie, ținîndu-se cont de doleanțele acesteia.