Președintele Republicii Moldova, președintele Federației de Șah din Moldova, Igor Dodon, a participat la ceremonia solemnă de deschidere a Campionatului Mondial de Șah care s-a desfășurat la Londra.
În cadrul ceremoniei, Igor Dodon l-a felicitat pe noul Președinte FIDE, Arkadi Dvorkovici, cu ocazia alegerii în această funcție. Totodată, șeful statului l-a felicitat și pe faimosul nostru șahist Viorel Bologan cu ocazia numirii lui oficiale în funcția de director executiv al Federației mondiale de șah.
Președintele Moldovei a menționat că, într-o atmosferă plăcută și informală, a avut discuții cu conducătorii federațiilor naționale din mai multe țări și șahiști cunoscuți în toată lumea.
De asemenea, Igor Dodon i-a urat succes campionului mondial actual, norvegianului Magnus Karlsen, și americanului Fabiano Caruano, candidatului la coroana mondială de șah.