În Drochia, Preşedintele ţării, Igor Dodon a discutat cu președintele raionului, Alexei Vasilean. Interlocutorii au vorbit despre problemele actuale din regiune, în special despre agricultură, dezvoltarea infrastructurii, combaterea pandemiei de COVID-19 și funcționarea instituțiilor de învățământ în condițiile actuale. De asemenea, s-a discutat despre prestațiile sociale în raionul Drochia, problema cadrelor, inclusiv în instituțiile medicale etc.
Chestiuni similare au fost examinate la întrevederea şefului statului cu primarii a 10 localități din acest raion. Administrațiile locale s-au adresat către autoritățile țării cu solicitarea de a acorda sprijin în soluționarea mai multor probleme cu care ei se confruntă. Igor Dodon a dat asigurări că va acorda sprijinul necesar, menționând faptul că dezvoltarea regiunilor a fost și rămâne una dintre prioritățile conducerii țării.