CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a conferit înalte distincții de stat membrilor formației ”Millenium”

Președintele țării a participat la concertul aniversar al Formației „Millenium” „20 de ani cât un millenium…”, care s-a desfășurat sub egida Președintelui Republicii Moldova la Palatul Național ”Nicolae Sulac”.

În semn de apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea artei muzicale, pentru contribuţie substanțială la propagarea valorilor moral-spirituale și înaltă măiestrie profesională, șeful statului a conferit:

„Ordinul Republicii” domnului Vladimir GORGOS, impresar și producător al Formației;

Titlul onorific „Maestru în Artă” - domnului Nicolae CARAGIA, compozitor și doamnei Olga GORCINSCHI, solistă în Formația „Millenium”;

Titlul onorific „Artist Emerit” - domnului Alexandru ZGUREANU, solist-instrumentist în Formația „Millenium”.

”Millenium” este una dintre cele mai longevive formații autohtone. Pe parcursul anilor ”Millenium” a lansat zeci de tineri talentaţi care astăzi au devenit interpreți cunoscuți, printre care: Natalia Barbu, Nadin Trohin, Victoria Mahu, Natalia Gordienco, Alex Calancea, Alexandru Gorgos, Aliona Triboi şi alţii.

De asemenea, “Millenium” a promovat imaginea Republicii Moldova în cadrul mai multor concursuri şi festivaluri internaţionale, clasîndu-se pe locuri de frunte și obținînd trofee.