CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șeful statului a avut o întrevedere cu domnul Farit Muhametşin, Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova

În cadrul întîlnirii, părțile au discutat subiecte privind dezvoltarea relațiilor bilaterale. Igor Dodon și-a exprimat încrederea în relansarea, pe viitor, a unei eficiente colaborări multidimensionale.

”În anul 2017 a existat o cooperare bună la nivel de preşedinţi de ţară, legătură care ar trebui să existe şi la nivel de guverne, în baza înțelegerilor și negocierilor avute cu reprezentanţii conducerii Federaţiei Ruse la summitul neformal al liderilor ţărilor CSI. Sper că, în timpul cel mai apropiat, reprezentantul conducerii Ministerului de Externe al Federației Ruse va întreprinde o vizită în Republica Moldova în scopul reluării bunelor relații dintre ţările noastre”, a menționat Președintele țării.