Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu E.S. Zdeněk Krejčí, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Cehe în Republica Moldova.
În cadrul dialogului părțile au făcut un schimb de opinii cu privire la stadiul actual al relațiilor bilaterale și perspectivele de dezvoltare a acestora, dar și la situația politică internă din țara noastră.
Președintele țării a exprimat recunoștință părții cehe pentru susținerea acordată statului nostru în perioada de modernizare şi reformare a Republicii Moldova.
Interlocutorii au constatat cu satisfacție că pe parcursul ultimei perioade, dialogul politic moldo-ceh a înregistrat evoluţii pozitive, avînd loc mai multe vizite reciproce. Există un cadrul juridic bilateral amplu, pînă în prezent fiind semnate 32 de acorduri bilaterale în diverse domenii.
Igor Dodon a menționat că extinderea cooperării pe dimensiunea comercial-economică constituie un obiectiv major pentru Republica Moldova. În țara noastră activează 53 de întreprinderi cu capital ceh. Totodată șeful statului a subliniat că există un potențial enorm în acest sens, nevalorificat la justa valoare, exprimînd interes pentru implicarea activă a investitorilor cehi în economia naţională.
Pe final, oficialii au fost unanimi în opinia de a promova şi în continuare o agendă de acțiuni axată pe dezvoltarea noilor perspective de aprofundare a cooperării moldo-cehe.