Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul Republicii Federale Germania în țara noastră, Angela Ganninger.
Părțile au discutat mai multe subiecte ce țin de relațiile bilaterale. Igor Dodon a subliniat disponibilitatea conducerii de vîrf a Moldovei către un dialog deschis cu partenerii germani și Uniunea Europeană pe mai multe chestiuni de actualitate.
Șeful statului a apreciat înalt vizita sa de lucru la München, unde și-a desfășurat lucrările Conferința Internațională pentru Securitate, în marja căreia a avut peste 20 de întrevederi, inclusiv cu Președintele Germaniei, Frank-Walter Steinmeier.
Igor Dodon i-a comunicat doamnei Angela Ganniger despre faptul că a expediat Președintelui conferinței de la München, Wolfgang Ischinger o invitație de a vizita Moldova. De asemenea, Președintele a subliniat că s-a convenit asupra vizitei unui grup de deputați ai Bundestagului la Chișinău, pentru a consolida relațiile de cooperare pe linie parlamentară.
Totodată, în cadrul discuției s-a menționat faptul că la sfîrșitul lunii martie, este planificată sosirea în țara noastră a unui grup de businessmeni germani din companii mari, precum și a directorului executiv al Comitetului de Est pentru economie germană, Michael Harms, cu care Președintele a discutat în acest sens și la München.