CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului, de Ziua Mondială a Sindromului Down: „Îmi doresc să oferim cu toții ajutor, în loc de stereotipuri și incluziune, în locul separării”

În data de 21 martie este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, cu acest prilej Președinta Maia Sandu a venit cu un mesaj.

 „Speranța mea e să ajungem împreună la ziua în care această diagnoză să nu mai fie o sentință. Îmi doresc să oferim cu toții ajutor, în loc de stereotipuri și incluziune, în locul separării. Tocmai de aceea am ales ca premiul „Timișoara pentru Valori Europene” să fie donat unei organizații care promovează incluziunea copiilor cu sindromul Down”, a spus șefa statului. 

De asemenea, Președinta a îndemnat cetățenii să susțină organizația „Prietena Mea”, fondată de Ludmila Adamciuc, dar și alte organizații care sprijină acești copii.

„Să ne inspirăm de la bunătatea copiilor și adulților cu sindromul Down și să le susținem pasiunile; să le descoperim curiozitățile și să îi ajutăm să viseze.  

Îndemn părinții să discute cu propriii copii despre prietenie și nediscriminare - e și acesta un mod prin care ne transformăm țara. Încurajez școlile să devină spații mai incluzive, în care toți copiii au șansa să lege prietenii și în care toți copiii au acces la cunoaștere - diferiți, dar egali. Vă îndemn pe toți să alegem să devenim, împreună, mai buni”, a conchis șefa statului.