CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Șefa statului a vizitat Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul

Președinta Maia Sandu a vizitat Centrul de Excelență în Horticultură și Tehnologii Agricole din Țaul, raionul Dondușeni, unde cei 257 elevi și 32 profesori au condiții foarte bune de studii și de lucru. 

Cu fonduri europene, în valoare de peste 20 de milioane de lei, fostul colegiu agricol a fost reparat capital și a devenit un centru de excelență modern și performant, dotat cu mobilier și echipament digital, dar și agricol. Totodată, donatorii au mai susținut financiar și plantarea unei livezi de cultivare, dotarea unui laborator multifuncțional precum și construcția unei sere și a unui sistem de colectare a apelor pluviale.

„Ne dorim ca școlile noastre -  inclusiv cele care oferă studii profesionale și tehnice - să asigure studii și condiții de calitate tuturor elevilor și dascălilor și, împreună cu partenerii noștri europeni, vom reuși acest lucru!”, a spus șefa statului.