CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Reprezentanții Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele RM au avut o întrevedere cu reprezentanții Consiliului pe lîngă Președintele FR pentru dezvoltarea societății civile și drepturile omului

Astăzi, la Moscova, a avut loc întâlnirea dintre reprezentanții Consiliului pe lângă Președintele Federației Ruse pentru dezvoltarea societății civile și drepturile omului și reprezentanții Consiliului Societății Civile pe lângă Președintele Republicii Moldova.

În cadrul întrevederii, a fost semnat un Memorandum de colaborare dintre cele două structuri. Din partea Moldovei, documentul a fost semnat de către Nicolae Posturusu, secretar general al CSC, iar din partea Rusiei - de vicepreședintele Consiliului Evghenii Bobrov. Părțile semnatare preconizează să facă schimb de experiență în ce privește perfecționarea legislației în domeniul dezvoltării societății civile, transparența activității instituțiilor de stat, activități comune de cercetare și îmbunătățire a nivelului de informare a populației în domeniile menționate.

”Consider că acest eveniment constituie încă un pas important în politica de relansare a parteneriatului strategic dintre Republica Moldova și Federația Rusă”, a specificat Igor Dodon.

Menționăm că Consiliul Societății Civile a fost înființat prin decretul Președintelui RM, în luna iulie 2017. Consiliul (anterior, Comisia) pe lângă președintele FR pentru dezvoltarea societății civile și drepturile omului activează din anul 1993.