CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Relațiile bilaterale moldo-elene, abordate de Președinta Maia Sandu cu Ambasadoarea Greciei în țara noastră

Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ES Sofia Grammata, Ambasadoarea Republicii Elene în Republica Moldova cu reședința la București. Părțile au discutat mai multe subiecte de pe agenda bilaterală, precum intensificarea relațiilor economice, politice si sociale.

„Un subiect abordat în mod special este cel al călătoriilor cetățenilor noștri în Grecia. I-am transmis doamnei Ambasadoare solicitarea de a include Republica Moldova în lista statelor din afara Uniunii Europene, ai căror cetățeni au acces în Grecia”, a spus șefa statului.

Președintele Maia Sandu a mulțumit părții elene pentru disponibilitatea de a avansa în negocierile privind Acordul bilateral în domeniul securității sociale, document important pentru cetățenii Republicii Moldova care trăiesc și muncesc în Grecia.

De asemenea, șefa statului a solicitat autorităților de la Atena să faciliteze participarea moldovenilor stabiliți în Grecia la alegerile parlamentare anticipate din luna iulie. „Discuția a vizat și posibilitatea de a intensifica relațiile pe dimensiunea culturală, fapt ce ar putea valorifica potențialul neexplorat al legăturilor istorice dintre țările noastre”, a afirmat doamna Maia Sandu.