CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președinții Maia Sandu și Gitanas Nauseda au făcut schimb de cadouri

În cadrul vizitei oficiale a liderului de la Vilnius la Chișinău, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, i-a oferit în dar Președintelui Gitanas Nauseda un prosop și un album fotografic.

„Acest prosop este creat de meșterițele de la „Casa Cristea” - unul dintre cele mai cunoscute ateliere de artizanat din țara noastră, apreciat pentru autenticitatea lucrărilor și pentru perpetuarea tradițiilor. Prosopul este un element decorativ care nu lipsea din nicio casă, iar ornamentele sale transmit mesaje de belșug, bunăstare, pace. Tocmai de aceea este folosit la diferite ceremonii - în special, la nunți, ca semn al unui nou început și al unui viitor prosper. Iar acest album fotografic vă va ajuta să descoperiți Moldova”, a spus șefa statului.

La rândul său, Președintele Nauseda i-a oferit doamnei Maia Sandu un album de artă în două volume, în care se regăsește și portretul Mariei Lupu, fiica domnitorului Vasile Lupu. La vârsta de 20 de ani ea devenit cea de-a doua soție a lui Jonušas II Radvila - o figură politică și militară proeminentă a Marelui Ducat al Lituaniei în secolul 17. Maria Lupu-Radvila s-a remarcat prin activitățile sale filantropice, inclusiv prin faptul că a construit o biserică ortodoxă. Și astăzi, ea este considerată una dintre personalitățile cele mai vibrante, care au contribuit la apropierea țărilor noastre.