Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, împreună cu Președintele Federației Moldovenești de Fotbal, Leonid Oleinicenco, a vizitat Centrul de pregătire a selecționatelor naționale de fotbal din orășelul Vadul lui Vodă și s-au întîlnit cu echipa națională de futsal care se pregătește pentru meciurile de calificare pentru Campionatul Mondial 2020 în Grupa C, cu echipele Azerbaidjanului, Slovaciei și Muntenegrului, care vor avea loc în perioada 23-26 octombrie.
Șeful statului a urat succes echipei noastre în această competiție importantă. De asemenea, Președintele țării și-a exprimat convingerea că Republica Moldova are fotbaliști calificați și avem potențial, dar acesta trebuie valorificat eficient în vederea obținerii unor rezultate palpabile.
Igor Dodon a reiterat faptul că în calitate de Președinte al țării va promova și susține sportul și modul sănătos de viață.