CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării s-a familiarizat cu activitatea întreprinderii vinicole „Făutor” din satul Tigheci

În satul Tigheci, raionul Leova, Președintele Republicii Moldova a luat cunoștință de activitatea întreprinderii vinicole „Făutor”. Aceasta a fost fondată în anul 1997, iar acum, aici muncesc 25 de persoane. Sunt fabricate vinuri roșii, albe și rose.

Întreprinderea deține 300 de hectare de viță de vie, o secție de procesare a materiei prime, o secție de îmbuteliere, un depozit. În ultimii trei ani, compania s-a învrednicit de un număr impunător de medalii la diferite concursuri naționale și internaționale.

Șeful statului a urat întreprinderii prosperitate și a amintit despre ideea sa: o adevărată dezvoltare industrială a țării o putem obține doar dacă în fiecare localitate se va deschide o întreprindere industrială, fie aceasta o mică fabrică, un depozit pentru produsele agricole sau o companie de textile.