CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a vizitat spitalul raional Criuleni și o familie numeroasă

Președintele Republicii Moldova a efectuat o vizită la spitalul raional Criuleni, pentru a se familiariza la fața locului cu situația epidemiologică. Această instituție medicală are capacitatea de 180 de paturi, iar în prezent sunt internați 17 pacienți diagnosticați cu COVID-19, alți șapte fiind suspectați. Până în prezent, aici au fost testate la coronavirus, 258 de persoane.

În acest spital activează peste 300 de persoane în cadrul a 12 secții, două dintre ele – maternitatea și secția de internare – au fost reparate în anul 2019. Actualmente sunt finalizate lucrările de construcție a secției de morfopatologie, din surse alocate din bugetul de stat.
Igor Dodon a adresat mulțumiri personalului medical pentru eforturile pe care le depun în combaterea răspândirii epidemiei și a înmânat Diplomele de Onoare ale Președintelui. Totodată, șeful statului le-a comunicat angajaților că de la 1 septembrie, va avea loc prima creștere a salariilor lor, cu 30%.

În continuare, Președintele a vizitat Biserica în construcție „Sfântul Arhanghel Mihail” amplasată pe teritoriul spitalului raional Criuleni. Lucrările de construcție a bisericii au demarat în luna iulie 2018, iar în prezent se lucrează la instalarea acoperișului. Igor Dodon a comunicat că va acorda susținere financiară pentru finalizarea lucrărilor de construcție și a urat muncitorilor ajutorul Domnului în continuare.

Ulterior, șeful statului a vizitat familia Savciuc din or. Criuleni în care soții Valeriu și Rodica cresc 8 copii - 7 băieți și o fetiță cu vârste cuprinse între 6 și 20 de ani. Deși familia întâmpină dificultăți, copiii primesc educația cuvenită, majoritatea fac studii în domeniul muzical și sunt laureați ai concursurilor și festivalurilor naționale și internaționale. Savciuc Ciprian, elev în clasa a X-a, este campion al multor competiții naționale și internaționale la lupte libere.

Președintele a oferit copiilor cărți și un laptop de care aveau stringentă nevoie în procesul de studii la distanță. Igor Dodon le-a urat succes la învățătură, sănătate și bucurii.