CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a prezidat o ședință privind gestionarea crizei generate de COVID-19

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a prezidat o ședință cu participarea primului ministru și reprezentanților instituțiilor responsabile de gestionarea crizei privind COVID-19. Părțile au discutat mai multe aspecte legate de gestionarea celor 3 cazuri confirmate, dar, în special, de prevenire a răspîndirii infecției.

Igor Dodon a menționat că de dimineață a solicitat luarea unor măsuri speciale în acest sens. În rezultat, au fost aprobate decizii privind închiderea școlilor și grădinițelor, suspendarea curselor aeriene din Italia și alte țări unde sunt depistate focare de coronavirus.

De asemenea, șeful statului a solicitat identificarea unor spații securizate suplimentare, unde pacienții vor fi tratați în mod corespunzător, în caz de necesitate. „La această etapă dispunem de un număr suficient de spații, dar mai bine să avem prea multe și să nu avem nevoie de ele”, a specificat Igor Dodon.

Președintele țării a menționat că prioritatea numărul 1 este prevenirea răspîndirii virusului și identificarea rapidă a persoanelor care au venit în țară din Italia și nu au stat în carantină, nu au respectat regulile anunțate de autorități, pentru a putea preveni noi cazuri de îmbolnăvire. „Din păcate, cele 3 cazuri confirmate demonstrează că ne confruntăm cu o problemă reală majoră în ceea ce privește conștientizarea deplină de către unele persoane a obligativității de a respecta cu strictețe cerințele impuse de medici pentru prevenirea răspîndirii virusului”, a subliniat șeful statului.

Totodată, Igor Dodon a remarcat că dacă gradul de responsabilizare nu va crește în perioada următoare, nici o măsură luată, oricît de bună ar fi, nu va putea stăpîni deplin răspîndirea virusului. Anume din acest considerent, Președintele a făcut încă un apel, în special concetățenilor noștri care vin din Italia, să colaboreze imediat cu autoritățile și să respecte regimul de carantină obligatoriu. „O fac pentru securitatea lor, a apropiaților, dar și a cetățenilor în general”, a spus șeful statului.

Totodată, Președintele Republicii Moldova consideră că nivelul acestei crize vizează în mod direct securitatea națională și siguranța cetățenilor, în legătură cu care a decis să convoace în regim de urgență, ședința Consiliului Suprem de Securitate, unde urmează să fie luate noi decizii bazate pe necesitatea de a asigura securitatea cetățenilor, de a acorda sprijin suplimentar Guvernului și tuturor instituțiilor implicate în gestionarea crizei, dar și de a eficientiza activitatea celulei de criză care gestionează acest fenomen.

Șeful statului a declarat că această criză va fi administrată avînd la bază expertiza și profesionalismul personalului medical și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății. „Dar va trebui să luăm și decizii politice, care să asigure buna conlucrare a instituțiilor în gestionarea crizei”, a concluzionat Igor Dodon.