CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a participat la festivalul ortodox „Un trandafir, o lumînare pentru Ştefan cel Mare” din satul Oxentea

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la cea de-a XIV-a ediţie a festivalului ortodox „Un trandafir, o lumînare pentru Ştefan cel Mare”, care a avut loc în satul Oxentea, raionul Dubăsari, cu binecuvîntarea Înalt Preasfinţitului Vladimir, Mitropolit al Chişinăului şi al Întregii Moldove. 

În acest an se împlinesc 560 de ani de la înscăunarea lui Ștefan cel Mare și 25 de ani de la ridicarea acestuia în rândul sfințilorortodocși. Festivitatea s-a deschis cu un Te Deum în Biserica cu hramul „Sf. Ierarh Nicolae”, după care a urmat un Drum al Crucii cu participarea clericilor, conducerii raionului Dubăsari, reprezentanţilor MAI, ai Ministerului Culturii, ansamblurilor folclorice şi sătenilor.

Festivalul s-a desfășurat în incinta Casei de cultură. La eveniment au participat şase colective folclorice. În rolul lui Ştefan cel Mare a evoluat artistul emerit al Republicii Moldova, Nicolae Darie. În holul Casei de cultură a fost vernisată o expoziţie a meşterilor populari din partea locului.

Igor Dodon a salutat organizarea unor astfel de evenimente menite să promoveze valorile noastre istorice și creștine. Președintele a adresat cuvinte de sincere mulţumire protopopului r. Dubăsari și Criuleni, preotului Teodor Pelin pentru organizarea festivalului, precum şi primarului satului Oxentea, Valeriu Rusu, şi preşedintelui raionului Dubăsari, Grigore Policinschi, pentru contribuţie la desfăşurarea evenimentului.