Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a semnat un decret prin care a conferit „Ordinul de Onoare” domnului Hulusi Kiliç, ex-Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Turcia în Republica Moldova.
Distincția a fost acordată în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în dezvoltarea și aprofundarea colaborării interstatale constructive și atotcuprinzătoare dintre Republica Turcia și Republica Moldova în diferite domenii, precum și pentru contribuția la implementarea unor proiecte de investiții în țara noastră.
În cadrul întrevederii cu domnul Hulusi Kiliç, șeful statului i-a mulțumit pentru suportul considerabil în aprofundarea și consolidarea relațiilor de prietenie dintre statele și popoarele noastre.
De asemenea, Igor Dodon a adus sincere mulțumiri pentru zecile de proiecte de asistență tehnică de sute de milioane de lei pentru Republica Moldova, care au fost inițiate pe parcursul mandatului domnului Hulusi Kiliç.
Președintele Moldovei i-a urat domnului Ambasador, multă sănătate și succes în activitatea pe care o desfășoară, menționînd faptul că oricînd va fi un oaspete binevenit în Moldova.