CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele țării a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Parlamentului

Președintele țării, Igor Dodon, a avut o întrevedere de lucru cu Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, în cadrul căreia au discutat situația actuală din țară, după ce noua majoritate parlamentară și-a început activitatea deplină.

Interlocutorii au menționat cu satisfacție faptul că Administrația Președintelui și Parlamentul se află într-o colaborare strînsă și permanentă. ”Datorită acestui fapt, s-a îmbunătățit calitatea activității legislative, iar Președintele țării are posibilitatea de a promulga operativ legile adoptate fără a le întoarce în Parlament pentru reexaminare, așa cum se întîmpla în legislatura precedentă”, a specificat Igor Dodon.

De asemenea, Igor Dodon și Zinaida Greceanîi au fost unanimi în opinia că o colaborare strînsă între Președinte și Parlament oferă posibilități bune pentru dezvoltarea țării și pentru îmbunătățirea calității vieții concetățenilor noștri.