Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, va efectua în zilele de 3-4 februarie curent o vizită de lucru la Paris, pentru a da un nou impuls relațiilor politice, economice și culturale între Republica Moldova și Franța. În cadrul acesteia, doamna Maia Sandu va avea o întrevedere cu Președintele Republicii Franceze, domnul Emmanuel Macron.
De asemenea, la Paris, Președintele Maia Sandu se va întâlni cu o serie de oficiali de rang înalt ai Statului Francez, după cum urmează:
- Domnul Gérard Larcher, Președintele Senatului Republicii Franceze și membrii Grupului de prietenie Franța - Republica Moldova din Senat;
- Domnul Richard Ferrand, Președintele Adunării Naționale și membrii Grupului de prietenie Franța - Republica Moldova din cadrul Adunării Naționale;
- Domnul Jean-Yves Le Drian, Ministrul pentru Europa și Afaceri Externe;
- Doamna Amélie de Montchalin, Ministru pentru Transformare și Serviciu Public;
- Doamna Louise Mushikiwabo, Secretar General al Francofoniei;
- Întrevedere cu conducerea MEDEF, cea mai mare asociație patronală din Franța, și cu reprezentanți ai businessului francez.
Din delegația oficială care va merge în Franța fac parte Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu; Cristina Gherasimov, consilier în domeniul politicii externe; Sorina Ștefîrță, consilier pentru comunicare publică, purtător de cuvânt; Vasile Popa, șef-adjunct al Serviciului Protecție și Pază de Stat.
Informația despre derularea vizitei va fi plasată pe pagina oficială de Facebook a Președintelui Maia Sandu - https://www.facebook.com/maia.sandu -, precum și pe paginile web și de Facebook ale Președinției Republicii Moldova - www.president.md și https://www.facebook.com/presedinte.md.