Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut astăzi o întrevedere cu ES Peter Michalko, Ambasadorul Uniunii Europene în Republica Moldova, în cadrul căreia au fost discutate direcțiile prioritare de cooperare între țara noastră și instituțiile UE. La întâlnire au fost abordate atât aspecte ale politicii interne, cât și perspectivele politicii externe, inclusiv în contextul vizitei oficiale pe care Președintele Maia Sandu o va efectua săptămâna viitoare la Bruxelles.
Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu i-a mulțumit domnului Ambasador Michalko, iar astfel tuturor partenerilor europeni, pentru deschiderea și susținerea constantă de care Republica Moldova a beneficiat din partea Uniunii Europene de-a lungul anilor. În special, șefa statului a subliniat importanța sprijinului european de care țara noastră a beneficiat în anul 2020. „Am convenit, totodată, asupra necesității de a intensifica relațiile dintre țara noastră și Uniunea Europeană, pentru a asigura un răspuns ferm, pe termen mediu și lung, la consecințele crizei Covid-19 atât pentru sistemul de sănătate al Republicii Moldova, cât și pentru economia țării noastre. În acest context, am menționat că una dintre prioritățile vizitei la Bruxelles este să asigurăm țara cu vaccin anti-Covid-19 și cu echipament medical, pentru a opri extinderea pandemiei”, a precizat Maia Sandu.
Totodată, Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, l-a asigurat pe Ambasadorul Uniunii Europene că pentru Republica Moldova este prioritar să rămână un vecin consecvent și sigur al UE - atât ca partener politic și economic, cât ca membru al Parteneriatului Estic. „Drept urmare, vom depune toate eforturile pentru realizarea agendei de reforme și de asociere la Uniunea Europeană”, a menționat Maia Sandu.