Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a avut o întrevedere la Președinție cu mai mulți reprezentanti ai agricultorilor din țară. În cadrul întrevederii, agricultorii au informat-o pe doamna Președinte că seceta și indiferența totală a guvernării i-au scos în stradă.
„Ei au ieșit în stradă pentru a cere sprijin de la guvern și parlament ca să poată acoperi parțial pierderile suferite din cauza secetei, ca să poată reeșalona creditele, așa încât să poată începe următorul sezon agricol. Din păcate, majoritatea parlamentară din ultimele săptămâni i-a mințit pe oameni și nu a inclus în bugetul pentru 2021 ajutor pentru gospodăriile agricole, așa cum a promis”, a precizat Președintele Maia Sandu.
În cadrul întrevederii, s-a discutat despre sprijinul României anunțat ieri de către Președintele Klaus Iohannis în cadrul vizitei sale la Chișinău, prin acordarea ca ajutor extern a unei cantități de motorină de aproximativ 6.000 de tone. „I-am îndemnat pe agricultori să propună un mecanism de distribuire a motorinei oferite de partea română“, a punctat Președintele Maia Sandu.
Un alt subiect abordat a fost despre reeşalonarea creditelor pentru agenţii economici din agricultură. În acest sens, Maia Sandu a declarat: „O să cer Ministerului Agriculturii să intermedieze o întâlnire cu reprezentanții sitemului bancar privind dobânda creditelor și identificarea unor soluții pentru reeșalonarea/restructurarea datoriilor pentru creditele contractate anterior.”
În urma discuțiilor, Președintele Maia Sandu i-a asigurat că va căuta asistență externă, menționând: „Pentru a depăși această situație creată de lipsa unei majorități responsabile în parlament, voi solicita în continuare ajutoare externe pentru a sprijini gospodăriile cele mai afectate. În același timp, voi promova proiecte care să soluționeze problemele sistemice din sectorul agricol, inclusiv construirea sistemelor de irigare, așa încât să avem producție agricolă competitivă pe piața locală și pe piețele externe.”