Igor Dodon, Președintele țării a participat la evenimentul ”Ziua Ușilor Deschise” care s-a desfășurat la Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport din Republica Moldova.
Doamnelor și domnilor,
Îmi face o deosebită plăcere să mă aflu, alături de Dumneavoastră, în una dintre prestigioasele instituții de învățământ superior din țară – Universitatea de Educație Fizică și Sport.
Este un frumos prilej de a adresa gânduri alese atât membrilor acestei comunități academice – tuturor celor pentru care instituția dată întruchipează fie studenție, fie carieră profesională, fie destin, cât și oaspeților pentru care și-a deschis astăzi ușile – elevi din licee, școli sportive, studenți, absolvenți și angajatori din domeniu.
Este bine știut faptul că viitorul unui popor este strâns legat de școală, de modul în care ea își organizează munca și își duce la bun sfârșit intențiile. Este un adevăr valabil tuturor timpurilor. Societatea are obligațiunea supremă să asigure tinerilor o educație de calitate și conformă cerințelor timpului.
Începutul anilor 90 ai secolului trecut au deschis perspective reale de afirmare a țării noastre. Pentru a fi un stat de succes, unul dezvoltat, cu o imagine proprie pe harta lumii, Republica Moldova avea nevoie de specialiști competenți în toate domeniile.
La 6 iunie 1991, printr-o Hotărâre de Guvern, își anunța prezența pe arena educațională a statului nou-format Republica Moldova prima instituție de învățământ superior cu profil sportiv – Institutul Naţional de Educaţie Fizică şi Sport, reorganizat ulterior în Universitatea de Stat de Educaţie Fizică şi Sport.
Înființată într-o perioadă marcată de transformări fundamentale de ordin politic și economico-social, Universitatea de Educație Fizică și Sport s-a impus, de la momentul apariției, ca o entitate educațională cu obiective clare. Asumându-și cu toată responsabilitatea rolul principal în constituirea elitei sportive autohtone, USEFS pregătește specialiști de înaltă calificare și sportivi de performanță care duc faima Republicii Moldova.
Sub flamura Drapelului de Stat, pe care îl celebrăm astăzi, și-au celebrat victoriile nume notorii din sportul moldovenesc și internațional, formate în aulele USEFS: Larisa Popova, Nicolae Juravschi, Tudor Casapu, Igor Dobrovolschi – campioni olimpici; Serghei Mureico, Natalia Valeeva, Veaceslav Gojan – medaliaţi cu bronz la Jocuri Olimpice; Oleg Creţu – campion olimpic la Jocurile Paralimpice.
Din rândul absolvenților USEFS s-au remarcat personalități în domeniul antrenamentului sportiv: Vasile Colţa, Vasile Luca, Mihai Ciudin, Leonid Calpaşcincov (judo); Andrei Doga (sambo), Constantin Cobîleanu, Nicolae Oriol, Petru Marta, Boris Savva, Anatol Raevschi (lupte libere); Petru şi Svetlana Caduc (box); Gheorghe Guţu, Eugen şi Alexandru Bratan (haltere); Alexandru Tudose, Alexandru Postovoi (nataţie).
USEFS este de aceeași vârstă cu statul independent Republica Moldova, dar are origini din secolul trecut, în îndepărtatul an 1951, când au fost puse bazele învățământului de specialitate în țara noastră.
Îmbinând armonios tradiția cu modernitatea, dispunând de caracter și voință, perspicacitate și spirit de inițiativă, Universitatea de Educație Fizică și Sport îşi propune să fie una de referinţă în țară și în regiune. Îi urez să-și realizeze acest obiectiv, dar și multe altele, care, sunt sigur, vor fi în consonanță cu dorința și eforturile noastre de a construi viitorul acasă, în Republica Moldova.
Având în vedere cele expuse, dar și multe aspecte rămase neevocate acum aici, am semnat, la 21 aprilie 2017, Decretul Nr. 143-VIII privind conferirea Universității de Stat de Educație Fizică și Sport a celei mai înalte distincții de stat - „Ordinului Republicii”.
VĂ MULȚUMESC