Președintele Repblicii Moldova, Igor Dodon, a avut o întrevedere cu Şeful Misiunii Fondului Monetar Internaţional, Ben Kelmanson, care se află cu o vizită în Republica Moldova.
În cadrul dialogului, părțile au făcut un schimb de opinii privind situația din țară, reformele în sistemul bancar, raportul Kroll-2, suportul acordat de FMI țării noastre ș.a.
Igor Dodon a remarcat că ceea ce se întîmplă în țară în ultimii ani (furtul din sistemul financiar-bancar, reformele nerealizate, discursul politic haotic și comportamentul contraproductiv în raport cu mai mulți parteneri, inclusiv Federația Rusă), a influențat în mod semnificativ starea de lucruri din țară, a încetinit dezvoltarea mai multor sectoare și capacitatea cetățenilor Republicii Moldova de a face față lucrurilor, atît din punct de vedere economic, cît și social.
Președintele a apreciat acțiunile ce se întreprind în direcția reformării sectorului bancar (în scopul transparentizării acţionarilor, a reglementării şi monitorizării eficiente, a managementului bancar). În acelaş timp, șeful statului a subliniat că sectorul bancar, deocamdată, nu corespunde integral rigorilor de asigurare a cerinţelor la credite şi a creşterii economiei țării.
În context, Igor Dodon a remarcat eficiența în domeniul administrării fiscale din ultimii ani care a fost atinsă datorită profesionalismului conducerii organelor fiscale.
De asemenea, șeful statului și-a exprimat îngrijorările vizavi de interzicerea publicării integrale a raportului Kroll-2, menționînd că subiectul dat, inclusiv recuperarea fondurilor deturnate a fost discutat în cadrul şedinţei Consiliului Suprem de Securitate din 7 martie. “Consider că raportul respectiv trebuie să fie făcut public pentru ca experţii şi societatea din Moldova să obțină acces la o informație extrem de solicitată şi necesară (inclusiv pentru potențialii investitori) pentru a restabili încrederea în sistemul bancar din Moldova”, – a declarat Igor Dodon.
În altă ordine de idei, președintele țării a salutat decizia ANRE de micșorare a tarifelor la gazele naturale.
Tot în cadrul acestei întrevederi, Igor Dodon a remarcat faptul că în Moldova există o necesitate stringentă de implementare a unor reforme reale în mai multe sectoare, astfel încît să fie asigurată creșterea nivelului de trai al populației, să fie restabilită încrederea cetățenilor în capacitatea țării de a face față provocărilor locale, regionale și globale.
În final, șeful statului a subliniat că Republica Moldova trebuie să aibă relații de parteneriat și prietenie atît la Est cît și la Vest, să creeze condiții de atragere a investițiilor, să asigure un cadrul legislativ și politic adecvat pentru dezvoltarea Republicii Moldova.