CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Alteța Sa, Șeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum

În cadrul vizitei la Dubai, Igor Dodon a avut o întrevedere cu Alteța Sa, Șeicul Mohammed bin Rashid Al-Maktoum vice-preşedinte, prim-ministru, ministrul Apărării al Emiratelor Arabe Unite, Guvernator al orașului Dubai şi conducător al unui mare grup investițional.

În cursul dialogului, părțile au abordat subiecte cu privire la relațiile bilaterale și necesitatea valorificării potențialului de cooperare între Republica Moldova şi Emiratele Arabe Unite.

”În anul 2017, Republica Moldova a abolit regimul de vize pentru cetățenii Emiratelor Arabe Unite. Totodată, în timpul apropiat va fi deschisă Ambasada Republicii Moldova în Abu Dhabi și Consulatul General al Republicii Moldova la Dubai”, a menționat șeful statului.

Igor Dodon a subliniat că există un interes deosebit din partea reprezentanților companiilor din EAU pentru a veni cu investiții în diferite domenii din Republica Moldova, precum cel financiar, imobiliar, IT, hotelier, ș.a.