Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a ţinut un discurs la întrunirea Consiliului şefilor de state CSI de la Duşanbe.
În alocuţiunea sa, Igor Dodon a menţionat cele mai importante aspecte ale politicii externe şi relaţiilor comercial-economice ale ţării noastre cu partenerii externi:
„Există mai multe aspecte comune pentru noi toţi: zeci de ani de istorie comună; etape comune, în care împreună am depășit greutățile cu care ne-am confruntat; victorii comune, precum este Victoria în Marele Război pentru Apărarea Patriei.
În acelaşi timp, sîntem diferiţi. Moldova îşi are propriile interese naţionale. Noi dorim să promovăm o politică economică externă echilibrată. Noi nu vom fi pro-occidentali sau pro-estici, noi vom fi pro-Moldova, vom fi o ţară neutră. Noi nu vom construi relaţii cu cineva împotriva altcuiva, ci vom avea drept punct de plecare tot ce este mai bun pentru Moldova şi pentru cetăţenii săi.
Pentru Moldova, colaborarea în cadrul CSI este un bine şi un avantaj, la fel ca şi unele proiecte comune cu UE, cu UEEA, cu Turcia şi alţii. Şi noi vom dezvolta această cooperare în pofida opiniilor a tot felul de consilieri şi pseudo-parteneri. Noi trebuie să tindem spre o strategie comună – o Europă comună de la Lisabona pînă la Vladivostok. Viitorul aparţine acestei idei. Considerăm oportune negocierile privind relaţiile de liber schimb comercial dintre CSI – UE şi UEEA - UE.
Ne confruntăm cu provocări comune, iar răspunsurile la aceste provocări este mai bine să le căutăm împreună, decît separat. Anume din acest punct de vedere consider că trebuie să ne întîlnim cît mai des în acesta şi alte formate, să discutăm chestiuni comune, să găsim soluţii, să realizăm proiecte comune. Chiar şi în cazul unor subiecte dificile, cum ar fi - comerţul, energetica, migraţiunea - sînt posibile compromisurile. Pentru aceasta avem nevoie de dialog. Un dialog complicat, dificil este mai bun decît o simplă rupere a relaţiilor şi o cale de edificare a baricadelor.
Sînt bucuros că omologii mei din CSI înţeleg acest lucru. Sper să-l înţeleagă şi alţi colegi de-ai noştri din ţările fostei URSS. Împreună sîntem mai puternici, fiecare, în mod separat, devine o pradă geopolitică uşoară”.