CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a participat la ședința lărgită a Colegiului MAEIE

La invitația ministrului Afacerilor Externe și Integrării Europene, Aureliu Ciocoi, împreună cu Prim-ministrul, Ion Chicu, Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a participat la ședința lărgită a Colegiului MAEIE.

Șeful statului a salutat ambasadorii Republicii Moldova, acreditați peste hotarele țării și echipa ministerului. Igor Dodon s-a adresat către cei prezenți cu un discurs în cadrul căruia a punctat trei elemente de bază.

Primul vizează promovarea politicii externe echilibrate, ceea ce prevede implementarea angajamentelor internaționale ale Republicii Moldova, în special, a Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană și relațiile strategice cu Federația Rusă. Totodată, Igor Dodon a reiterat importanța continuării parteneriatului strategic cu România, Statele Unite, Turcia și alte state. Președintele țării a subliniat că Republica Moldova nu trebuie să caute dușmani, ci prieteni, atît în Est, cît și în Vest.

Punctul doi se referă la activitatea Ministerului de Externe, care urmează să se desfășoare pe baza criteriilor de profesionalism, cu o disciplină strictă și fără implicare în jocuri politice sau de partid, cum a fost anterior. Totodată, a fost accentuat faptul că se mizează pe o abordare tehnocrată și o conlucrare productivă cu alte instituții ale statului.

Referindu-se la activitatea ambasadorilor, Igor Dodon a subliniat necesitatea conștientizării de către ei a faptului că nu sunt numiți în funcție pentru a se odihni, ci pentru a munci, întru dezvoltarea statului și aprofundarea relațiilor cu partenerii noștri externi, fiind remunerați din banii contribuabililor.

Șeful statului a menționat că eficiența fiecărui ambasador va fi apreciată în funcție de atragerea investitorilor din țara de destinație în Republica Moldova și promovarea imaginii țării noastre, iar în lipsa unor rezultate palpabile într-o perioadă de 6-12 luni, ambasadorul ar putea fi rechemat.