CONSTITUȚIA
REPUBLICII MOLDOVA
Contact

Președintele Republicii Moldova a participat la ceremonia de înhumare a osemintelor a 15 ostași, căzuți în luptele pentru eliberarea Moldovei

Igor Dodon, Președintele țării, însoțit de familie, de Ambasadorul Federaţiei Ruse în RM, Farit Muhametşin, de artistul emerit al Rusiei, Aleksandr Marşal, de veterani, de detaşamente de căutare, a participat la activitățile de comemorare a eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei, care au avut loc la Complexul Memorial „Capul de Pod Şerpeni”.

Astfel, în cadrul evenimentului  de comemorare a avut loc ceremonia de înhumare a osemintelor a 15 ostași, căzuți în luptele pentru eliberarea Moldovei în timpul Marelui Război pentru Apărarea Patriei.

Președintele țării a declarat că acest cap de pod, situat pe malul drept al rîului Nistru, a fost ocupat de trupele sovietice în aprilie, 1944, şi deţinut timp de 4 luni sub tirurile neîntrerupte ale inamicului. Acţiunile militare de la ”Capul de pod Şerpeni au avut un rol de diversiune înainte de lansarea operaţiunii ofensive Iaşi-Chişinău, în cadrul căreia a fost eliberată definitiv Moldova, a fost scoasă din război România, astfel fiind transformată în mod fundamental situaţia strategică din Balcani. Operaţiunea Iaşi-Chişinău face parte din cele mai reuşite operaţiuni ale coaliţiei anti-hitleriste din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. 

Totodată, Igor Dodon a invitat toţi cetățenii să participe la acţiunile organizate cu prilejul aniversării a 72-a a Marii Victorii.

Astfel, începînd cu ziua de azi, la Chişinău, în Piaţa Marii Adunări Naţionale, la indicaţia Președintelui țării a fost inaugurată o expoziţie a tehnicii militare din perioada războiului. La ora 18:00tot în Piaţa Marii Adunări Naționale, va avea loc un concert grandios sub egida șefului statului cu participarea vedetelor estradei moldoveneşti şi a celei ruseşti. Oaspeţii speciali ai evenimentului sînt formaţia legendară “Liubă” şi cunoscutul interpret rus Aleksandr Marşal. Concertul va culmina cu “Salutul Victoriei” - cel mai grandios foc de artificii din întreaga istorie a Republicii Moldova.